Romgaz stă pe un munte de bani, dar a pierdut 20% din producția de gaze în ultimii zece ani

Știrea a fost publicată vineri, 14 noiembrie 2014, 03:19 în categoria

Romgaz stă pe un munte de bani, dar a pierdut 20% din producţia de gaze în ultimii zece ani Romgaz (SNG), cel mai mare producător de gaze din România controlat de stat, a depășit pragul de un miliard  de lei la profitul net (1,11 mld. lei) în primele nouă luni ale anului, în creștere cu aproape 40% comparativ cu perioada similară a anului trecut, compania lucrând la o marjă netă de 34%.

În acest timp însă, producția a stagnat, iar în trimestrul trei compania nici măcar nu a înregistrat cheltuieli de explorare, singura activitate prin care pot fi identificate noi resurse. Dacă în 2003 Romgaz extragea 6,9 miliarde de metri cubi de gaze naturale, anul trecut compania a raportat o producție de 5,6 miliarde de metri cubi, ceea ce echivalează cu o scădere de 20% a producției de gaze naturale în perioada analizată.

„Peste jumătate din bugetul de investiții se duce pe partea de explorare și producție“, spune însă Virgil Metea, directorul general al Rom­gaz, fără a explica exact felul în care a fost investit bugetul total de 751 mil. lei în primele nouă luni.

Romgaz a înregistrat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 3,28 miliarde de lei (747 de milioane de euro), cu 27% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, factorul principal care a stat în spatele acestei creșteri fiind scumpirea gazelor cu 28,6% comparativ cu 2013.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu