Top zece cele mai vândute mărci auto. Primele trei controlează mai bine de jumătate din piață

Știrea a fost publicată sâmbătă, 1 noiembrie 2014, 02:54 în categoria

Top zece cele mai vândute mărci auto. Primele trei controlează mai bine de jumătate din piaţă Dacia, Skoda și Volkswagen, cele mai vândute trei mărci auto din România, au avut în primele nouă luni din acest an o cotă de piață de 50,6%, față de 48,4% în aceeași perioadă a anului trecut.

Volumele celor mai vân­dute trei mărci au cres­cut cu 31% în primele nouă luni la aproape 26.100 de mașini, față de 19.900 de unități în primele nouă luni ale anului trecut, în timp ce înmatriculările de autoturism noi au urcat în același interval cu 26%, după cum arată datele Direcției Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Din top zece cele mai bine vândute mărci doar două branduri și-au mo­dificat poziția față de perioada similară a anului trecut.

Prima este Skoda, care a urcat de pe locul trei pe doi, în urma majorării înmatriculărilor cu 45% la aproape 4.900 de autoturisme, depășind astfel Volkswagen, care cu toate că a crescut cu 9,2%, a avut un avans de sub media pieței și implicit a coborât pe poziția a treia în clasament. Cea de-a doua schimbare a fost ieșirea din top a BMW, care a coborât de pe locul 10 pe 11, iar poziția sa a fost ocupată de Fiat.

Cea mai mare creștere a înma­triculărilor din top 10 a fost înregistrată în primele nouă luni de Ford, care a urcat cu 71% comparativ cu intervalul similar din 2013 la peste 4.300 de mașini.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu