În urmă cu patru ani, Alina și Ghica Popa abia începeau să pună pe hârtie planul propriei nunți. Locul în care urma să fie organizat evenimentul era deja stabilit „ o casă din Poiana lui Stîngă, județul Giurgiu, cumpărată de tatăl ei de ceva timp, care trebuie amenajată de la „temelie“. Timp de un an cuplul a readus la viață casa, a pus gazon, a plantat copaci și chiar a conectat-o la energie. După nuntă, Alina Popa a decis să continue să se ocupe de realizarea decorurilor pentru mai multe evenimente, așa cum a făcut la propria nuntă și timp de doi ani acesta a fost jobul ei.
În prezent, casa în care a avut loc nunta cuplului este un business „The Wedding House", care organizează lunar patru evenimente, însă pentru anul viitor cei doi iau în calcul dublarea numărului în anumite cazuri.
„Înaine de a înființa The Wedding House am lucrat timp de 10 ani în advertising. Experiența dobândită în managementul proiectelor, relația cu clienții, în dezvoltarea de concepte etc. a fost definitorie și m-a ajutat enorm să pornesc cu succes pe calea antreprenoriatului. Este tot ce am visat - să locuiesc într-o căsuță idilică împreună cu soțul meu și câinii noștri, să primim în vizită cupluri în căutarea locului perfect pentru nuntă, să stăm la povești pe terasă, iar în weekenduri să facem decoruri și să petre-cem“, explică Alina Popa. Ea susține că nu a calculat până în prezent investiția pe care ea și familia sa au făcut-o în acest business, dat fiind faptul că a fost gândită ca o investiție personală, într-un cămin. Astfel că nu au pornit la drum cu un plan de business solid sau unul de amortizare a cheltuielilor.
Totuși, lunar, The Wedding House are patru evenimente, costul pachetului oferit de Alina și Ghica Popa (pentru închirierea spațiului, decor și pentru cazarea mirilor în noaptea nunții) fiind 2.500 de euro plus TVA. Per total însă, costurile unei nunți sunt semnificativ mai mari, mirii fiind cei care se ocupă de „contractarea“ serviciilor de catering, de aranjamente florale, a celor foto-video etc.
Singurul „angajat“ al The Wedding House este chiar Alina Popa, însă pentru organizarea evenimentelor este ajutată și de familie și de câțiva prieteni din comunitatea Poiana lui Stîngă.
The Wedding House organizează evenimente doar în perioada caldă, adică din luna mai până în luna septembrie, iar pentru anul viitor deja toate perioadele disponibile au fost ocupate, excepție făcând cele de post, când nu au loc cununii religioase ortodoxe.
„Până acum, cele mai mari dificultăți au fost de ordin financiar, dar fiind faptul că lucrările de amenajare a casei și a locației au implicat cheltuieli mari. A fost nevoie să facem eforturi la acest capitol și anumite sacrificii. Avem multe planuri. Unul dintre acestea, deja în desfășurare, constă în realizarea unor parteneriate cu cei mai buni furnizori din domeniu (fotografi, stiliști florali etc.)“, adaugă Alina Popa.
Au transformat o locuință veche din Giurgiu într-o „casă a nunților“
Știrea a fost publicată luni, 29 decembrie 2014, 04:19 în categoria Proprietăți
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu