Cinci mari imperii își dispută supremația pe arena economică internațională într-un război care afectează întreaga lume. SUA se folosec de arma prețului petrolului pentru a sugruma Rusia, dependentă de exporturile de țiței, dar este atacată cu aceeași armă pentru cotă de piață de saudiți.Japonia și China se subminează una pe alta pentru a înșfăca o cotă cât mai mare din piața mondială a exporturilor, iar UE s-a încurcat în reguli de joc învechite și a rămas împotmolită pe frontul politic intern.
Primul imperiu, după ce a făcut raiduri în diferite țări timp de un secol în căutarea petrolului, a ajuns să-și poată asigura propriile resurse. Acest stat are un sistem de guvernare paralizat și o societate civilă fracturată, dar toate astea sunt ușor de amorțit cu spectacole strălucitoare pe ecranele cu plasmă sau cu pistoale cu șocuri electrice. Aceasta este SUA, scrie Paul Mason, editor economic la Channel 4 News.
Al doilea imperiu este o țară relativ săracă cu o populație îmbătrânită. Statul, deși este condus de un regim dictatorial, a înregistrat un ritm ridicat de creștere economică și de modernizare, dar acum ritmul a încetinit. Este vorba despre China.
Al treilea imperiu este o țară bogată, cu o populație îmbătrânită și care plătește ajutoare sociale generoase, dar are o datorie care reprezintă 250% din PIB-ul său anual. Aceasta este Japonia.
Al patrulea imperiu este condus de un nebun, care a invadat o țară vecină de două ori în ultimele 12 luni și își bâzâie dușmanul istoric cu avioane de război. Țara are o clasă de mijloc dezvoltată excesiv și care este pe punctul de a se panica în fața prăbușirii monedei naționale. Țara este practic total dependentă de exportul de petrol și de materii prime. „Țara nici nu mai trebuie numită, dar cine se află aproape de ea are motive să fie foarte îngrijorat“, spune Mason.
În cazul celui de-al cincilea imperiu, cineva care ar fi jucat de partea acestuia în urmă cu 800 de ani, când se chema Sfântul Imperiu Roman, ar fi avut motive să fie îngrijorat de eternele fracturi interne - conflictele etnice și religioase și fragilitatea sistemelor de guvernare. Îngrijorările sunt justificate și astăzi. Jumătate din economii stagnează. Este vorba despre Europa, singurul dintre jucătorii de talie internațională care nu își susține economia tipărind bani.
Lupta pentru piețele de export
China și Japonia fac un joc de sabotare economică reciprocă. Din 2012 Japonia a tipărit printr-un program-șoc bani într-un ritm rapid cu scopul de a reporni creșterea economică.
Dar, pentru că economia nu a repornit, Japonia tipărește și mai mulți bani în ultimul trimestru din 2014. China a perceput aceasta drept competiție neloială și, având în vedere că propria creștere economică a încetinit, a răspuns Japoniei vecine la sfârșitul lunii noiembrie cu o reducere-surpriză a dobânzilor.
Mulți văd mutările acestor jucători ca pe un război al monedelor, în care economii-gigant rivale intră într-un joc fără sens de devalorizare a propriei monede – ceea ce le face exporturile mai atractive dar reduce puterea de cumpărare a populației. În acest joc ambele țări au de pierdut.
Războiul petrolului
Celălalt joc care se conturează este de tipul „cine clipește primul“, între SUA, Rusia și țările exportatoare de petrol (OPEC).
Cererea de petrol este în scădere din cauza încetinirii economiilor emergente precum China sau Brazilia. Cu toate acestea, oferta de petrol a crescut cu 11 milioane de barili pe zi față de debutul crizei financiare, la 92 de milioane de barili pe zi. SUA au devenit cel mai mare producător de petrol din lume datorită țițeiului de șist și a resurselor offshore.
Din iunie 2014 prețul barilului de petrol Brent a scăzut de la 115 dolari la 68 dolari. Țările OPEC au refuzat să reducă producția, lăsând prețul să scadă în continuare. Jucătorii-cheie din spatele acestei decizii sunt Arabia Saudită și celelalte monarhii din Golf, iar motivele sunt cel mai probabil politice.
Decizia OPEC lovește în Rusia, Venezuela și Iran. Arabia Saudită are conturi de reglat atât cu Rusia cât și cu Iranul pentru rolul acestora în înăbușirea revoluției din Siria, dar și cu Venezuela pentru că este eterna susținătoare a Rusiei.
Drept urmare, președintele rus Vladimir Putin a trebuit să recunoască în fața poporului său că Rusia va intra în recesiune anul viitor ca urmare a sancțiunilor occidentale și a strategiei OPEC de a lăsa prețul petrolului să scadă.
Europa s-a împotmolit pe
frontul intern
Autoritățile centrale ale zonei euro sunt paralizate acolo unde în actualele condiții contează cel mai mult: la nivelul politicii monetare. De la începerea crizei BCE a fost tot timpul cu câțiva pași în urma Fed și a Băncii Angliei și abia acum ia serios în considerare printarea de bani pentru achiziții masive de obligațiuni suverane în speranța că astfel va dezmorți inflația și economia, așa cum au făcut SUA și Marea Britanie.
Zona euro, cel mai avansat proiect economic și politic european, nu dorește să concureze cu nimeni. Proiectul este modelat cu reguli de joc învechite care au în centru colaborarea, iar Europa nu poate juca fără ele.
Pe plan intern, curentul proausteritate promovat de purismul german se contrează cu presiunile prorelaxare și concentrate pe creșterea imediată ale unor țări cu economii mai slabe precum Franța, Italia și Spania.
Germania, cea mai mare economie europeană, trece prin cea mai ambițioasă transformare a sectorului energiei din lume, renunțând la energia nucleară în favoarea celei din surse regenerabile, și are cele mai ambițiose ținte de luptă contra schimbării climei, dar pentru atingerea lor are nevoie gazele Rusiei și de aceea Berlinul a acceptat mai greu să reacționeze la incursiunile Rusiei în Ucraina.
Dacă Germania nu atinge aceste ține, va fi pusă sub semnul îndoielii credibiliatea ei pe plan internațional. Pentru Polonia, poate cel mai apropiat aliat european al Germaniei, Rusia este eternul dușman și vrea această țară cât mai departe de economia sa. Economia poloneză depinde însă masiv de cărbune, un combustibil extrem de poluant, și de aceea modelul său industrial se ciocnește de viziunea „verde“ a Germaniei.
Deși zona euro funcționează de mai mult de zece ani, modelele economice ale diferitelor state sunt departe de a fi sincronizate și armonizate, dovadă fiind decalajul dintre centrul excedentar și periferia erodată de criză. Rezultatul este ascensiunea forțelor politice de sciziune în cele mai recente alegeri, interne și europarlamentare, care își trag energia din împotrivirea populației la austeritate și din neîncrederea în clasa politică tradițională.
Fostul președinte al Rezervei Federale americane Ben Bernanke (stânga), premierul nipon Shinzo Abe și președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi sunt personajele-cheie ale luptei economice globale cu arma politicii monetare
0 comments :
Trimiteți un comentariu