Social-democratul a atașat postării sale certificatul său de naștere pentru a dovedi că a fost născut în România.
"Având în vedere acuzațiile eronate referitoare la faptul că nu am fost născut în România, țin să precizez următoarele: sunt născut în Romania, sunt român și simt românește. Fac parte dintr-o etnie cu o profundă conștientizare și încărcătură istorică, evreii fiind un popor care a fost sensibilizat de-a lungul timpului din cauza suferințelor îndurate. Înțeleg și respect regulile statutare ale organizațiilor evreiești și îmi aleg astăzi cuvintele cu prudență", a afirmat Ilan Laufer.
Acesta mai susține că are dreptul să fie subiectiv, atunci când simte că este discriminat.
"Totodată, din cauza nejustificării refuzului - conform Constituției, a domnului Presedinte, de a fi parte din Guvernul Romaniei, am avut o reacție la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoțională. Nu mi-am dorit și nu îmi doresc să amestec trăirile personale în viața politică. Consider că, la nivel personal, am dreptul să fiu subiectiv, atunci când mă simt discriminat. Rămân implicat în proiectele menite să încurajeze dezvoltarea antreprenorilor și a companiilor cu capital românesc, inclusiv internaționalizarea acestora, atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii", a conchis Laufer pe rețeaua de socializare.
Ilan Laufer, refuzat de șeful statului pentru funcția de ministru al Dezvoltării, a declarat, marți, la sediul PSD, că șeful statului a contribuit la „sabotarea” ședinței comune ale guvernelor român și israelian și că dorește „legături doar cu Berlinul”. Acesta a adăugat că Iohannis dorește blocarea relațiilor României cu SUA și Israel.
De asemenea, Laufer a declarat că refuzul președintelui Klaus Iohannis de a îl numi la Ministerul Dezvoltării este un act antisemit, anunțând că va face plângere împotriva acestuia la CNCD.
Referitor la declarațiile lui Laufer, președintele PSD Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă s-au delimitat de afirmațiile acestuia.
Totodată și președintele Klaus Iohannis a reacționat, miercuri, la declarațiile lui Ilan Laufer, susținând că acesta a picat testul maturității, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste și că referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile.
Tot miercuri, Ilan Laufer a spus, pe Facebook, că este "profund mâhnit" de reacțiile la adresa sa și că religia nu trebuie să justifice reacțiile antisemite care îl vizează.
Reacția lui Ilan Laufer, după ce l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism: Am avut o reacție la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoțională
Știrea a fost publicată joi, 22 noiembrie 2018, 20:44 în categoria Construcții
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu