Cum arată hotelul de cinci stele din Turcia unde, anual, 800 de români își petrec vacanța? GALERIE FOTO

Știrea a fost publicată vineri, 26 decembrie 2014, 14:11 în categoria

Cum arată hotelul de cinci stele din Turcia unde, anual, 800 de români îşi petrec vacanţa?  GALERIE FOTO Circa 800 de români se cazează anual la complexul de cinci stele Calista din Belek (Turcia), potrivit lui Mustafa Gencay, director de vânzări și marketing în cadrul Calista Luxury Resort. Aici, o cameră pentru două persoane poate ajunge și la circa 360 de euro pe noapte, în regim all inclusive, în perioada de vârf a sezonului (luna iulie), conform informațiilor publicate pe site-ul complexului.

„În prezent avem cam 800 de turiști români pe an, iar petru 2015 numărul acestora va crește la 1.000. Pentru noi, românii sunt un public destul de important. În medie, un turist din România cheltuie pe servicii extra în jur de 200-220 de euro pe tot parcursul vacanței, mai puțin decât turiștii din alte țări, totuși”, a spus pentru ZF Mustafa Gencay.

Construcția Calista Luxury Resort a început în anul 2005, însă complexul a fost inaugurat doi ani mai târziu. Acesta este situat la 4 kilometri de Belek și la 35 de kilometri de Antalya,  într-o zonă înconjurată de o pădure de pini întinsă pe 120.000 de metri pătrați și are 600 de camere. În plus, clienții pot alege să ia masa la unul dintre cele opt restaurante ale complexului de lux, fiecare având un alt specific, iar la micul dejun aceștia pot alege din peste 400 de produse.

„Avem regim all inclusive «a la carte» (nu există un meniu standard, clienții pot alege ce mâncare le va fi servită - n.red) și laborator propriu în care patru medici verifică mâncarea”, precizează managerul.

Turcia este, pe lângă Grecia, țara cu cei mai mulți vizitatori români care aleg să-și petreacă vacanțele peste graniță. Anual, între 300.000 și 500.000 de români pleacă cu zboruri de tip charter în Turcia.

Calista Luxury Resort este situat pe o plajă privată, are un club de noapte, spa full-service, spațiu de joacă cu acces gratuit pentru copii, piscină interioară și exterioară, un parc acvatic, magazine, bibliotecă, dar și o sală de sport.

Din cele 600 de camere disponibile 502 sunt duble standard, iar 63 de camere sunt în regim duplex. Calista mai are zece vile de tip twin, trei superioare și una VIP, care are o suprafață de 1.500 de metri pătrați și o capacitate maximă de 18 persoane. În plus, șase camere au fost construite pentru persoane cu dizabilități.

Serviciile cu plată ale complexului includ băuturile premium, room service 24 de ore din 24, rezervare pentru restaurantele «a la carte», restaurant VIP, lecții de tenis și nocturnă, sporturile nautice motorizate, dar și cele de interior, terapii și masaje, închirierea cărucioarelor pentru copii, servicii de baby sitting sau de asistență medicală.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu