Piloni pentru supraviețuirea României ca națiune. A treia parte – resursele umane. Concluzii

Afirm încă de la începutul acestor rânduri că resursele umane constituie de departe cel mai important pilon din cei trei. Suficiența, structura și calitatea acestora influențează decisiv starea unei națiuni. Numeroasele studii științifice realizate cu privire la eventuala corelație dintre dinamica populației și cea a P.I.B. au condus la concluzii contrare. Nu neg că mă aflu în tabăra celor care susțin existența unei influențe directe a dinamicii demografice asupra ritmului de dezvoltare. În sprijinul afirmației invoc un argument strategic: o resursă umană redusă (rară) tinde a avea un raport calitate-preț necompetitiv generat direct de puterea superioară de negociere pe care o are pe piața forței de muncă. Mai mult, susținerea cererii interne se axează primordial pe suportul fizic reprezentat de numărul de persoane (potențial consumatori) și ulterior pe factori de tip calitativ cum ar fi venitul mediu, puterea de cumpărare, preferințe, etc.

Din punct de vedere cantitativ, populația României s-a diminuat constant în ultimii 25 de ani, ajungând de la 23,2 milioane locuitori în 1989 la sub 20 milioane locuitori în 2014. Trendul demografic natural descrescător nu este specific numai României (600.000 persoane mai puțin în perioada amintită, consecință a ratei de natalitate inferioare celei de mortalitate conform profesorului Vasile Ghețău,

www.cursdeguvernare.ro

, 23 noiembrie 2014), el regăsindu-se în mai toate țările fostului bloc comunist din Estul Europei. În cazul țării noastre însă acest trend a fost accentuat de masivul fenomen de migrație – cca. 2,7 milioane cetățeni români emigrați (majoritatea în Spania și Italia). Estimările profesorului Ghețău conduc, la orizontul anilor 2040, la o populație de cca. 17 milioane locuitori, excluzând migrația naturală care tinde să se stabilizeze. Creșterea speranței de viață atenuează doar parțial dinamica nefavorabilă.

În ceea ce privește structura resurselor umane cel mai important criteriu este, în opinia subsemnatului, cel al grupelor de vârstă căci permite identificarea ratei de dependență, a ponderii populației apte de muncă în total, etc. Profilul demografic de romb este consecința ponderii excesiv de ridicate a grupei de vârstă 42-46 de ani în totalul populației cu repercursiuni potențiale dramatice asupra echilibrelor macroeconomice peste 20 de ani (în momentul pensionării respetivei grupe). Un alt criteriu structural îl constituie cel al repartiției geografice (zonale) a populației la nivelul teritoriului național, eventuale discrepanțe majore ale acesteia având o incidență evident nefavorabilă asupra gradului de dezvoltare al unor regiuni (cazul Moldovei mai ales).

Asigurarea parametrilor calitativi ai componentei de resurse umane constituite de forța de muncă se realizează prin sistemul de învățământ la toate nivelurile sale. Lipsa unei viziuni integrate dintre oferta educațională, pe de o parte, și cerințele pieței forței de muncă, pe de altă parte, afectează grav competitivitatea unor sectoare, alimentând simultan șomajul. Cvasi-dispariția învățământului profesional restrânge drastic oferta de forță de muncă pentru anumite meserii – croitor, tâmplar, sudor, bucătar, ospătar, etc. Ca să dau un singur exemplu: degeaba avem potențial turistic și eventual resurse financiare dacă turistul trebuie teleportat la structura de cazare (hotel, pensiune) căci alt mijloc de transport eficient nu există, iar personalul unității respective nu deține calificarea minimală de specialitate.

Concluzia principală impusă de radiografia sumară a resurselor umane ale României poate fi imaginată sub forma unei bombe cu ceas. Va exploda peste 20 de ani. Poate de aceea toate guvernele perindate la butoanele acestei țări nu o văd și nu aud ceasul ticăind. Dimensiunea dezechilibrului actual al bugetului de asigurări sociale va părea o glumă în comparație cu ce va urma.

România are nevoie de repopulare urgentă. Asta înseamnă un mix de măsuri care să încurajeze pe toate căile natalitatea precum și o politică coerentă în materie de imigrație. La nivel calitativ dezvoltarea învățământului profesional reprezintă o altă urgență națională.

Cercul de tip „cauză-efect-cauză” trebuie rupt cumva. Exodul conaționalilor peste mări și țări datorat unor venituri modeste în România a creat un deficit de potențial (și de cerere internă) care alimentează venituri modeste în viitor în România și va contribui în continuare la susținerea, fie și mai redusă, a migrației.

După cum afirmam și cu alt prilej consider că o țară care merge bine economic nu are motive temeinice să asiste la diminuarea constantă a propriei populații. Poate că în statisticile oficiale prezentate periodic de politicieni în afara de evoluția P.I.B., a ratei șomajului, a deficitului, ș.a. ar trebui menționat (cu aceeași periodicitate) și numărul de locuitori. Asta pentru a conștientiza inadvertența dintre cele două grupe de indicatori.

Ar putea părea ireal de simplă rețeta succesului și astfel cumva slab fundamentată. Dar cred că așa și este. Mă încumet să o enunț.

1)      Stoparea declinului natural prin încurajarea imediată a natalității și echilibrarea deficitului de forță de muncă prin încurajarea imigrației;

2)      Dezvoltarea accelerată a infrastructurii rutiere și a celei feroviare la nivelul întregului teritoriu național și nu numai în unele zone. Efectul de antrenare este uriaș și permite reducerea decalajelor de dezvoltare între regiuni;

3)      Atragerea masivă a banilor europeni ca sursă de finanțare a măsurilor menționate mai sus. România are un comisar european într-o poziție cheie din acest punct de vedere la Bruxelles;

4)      Susținerea învățământului profesional, componentă vitală a oricărei structuri educaționale a unei națiuni;

5)      Încurajarea sectoarelor de activitate în care România are avantaje competitive naturale sau genetice: soft, auto, viticol, etc.

6)      Stimularea exporturilor cu valoare adăugată mare și descurajarea celor de resurse primare sau slab prelucrate;

7)      Încurajarea acumulării de resurse financiare interne, la nivelul antreprenoriatului autohton;

8)      Asigurarea prin toate mijloacele a stării de concurență reale mai cu seamă la nivelul sectoarelor primare (energie mai cu seamă).

Atât. În linii mari, strategice, desigur, dar vitale. Nu există „nu se poate”. Se poate. De ce, dacă e atât de simplu, nu am reușit până acum? Pentru că nici un locatar al palatelor nu și-a asumat niciodată concret, nu doar declarativ, aplicarea rețetei.

Personal aștept ziua în care un guvern, oricare ar fi acesta, va avea ca obiectiv asumat reducerea migrației cetățenilor români și creșterea nivelului de fericire al propriului popor. Restul, vorba cântecului, e doar „vânare de vânt”.

Prof. Dr. Eduard Dinu – A.S.E. București

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Dinu