Radu Crăciun, economistul-șef al BCR, a prezentat ieri rezultatele unei analize privind ipotezele de creștere economică și a comentat cifrele pe care este construit bugetul anului 2015.Prioritatea României ar trebui să fie creșterea economică și continuarea procesului de convergență, iar deficitul bugetar nu trebuie privit atât din perspectiva cifrelor, cât a avansului economic care îl însoțește, a spus Radu Crăciun.
„Din punctul meu de vedere nu contează atât de mult cât este deficitul, și un deficit de 2,5% ar fi ok. Condiția este ca un deficit mai mare să fie însoțit de o creștere economică mai mare. Dobânzi poți să plătești doar dacă ai creștere a PIB.“
Economistul este de părere că România se împrumută mult și că ar trebui acordată mai multă importanță destinației pe care o au banii împrumutați, nu doar costurilor: de ce ne împrumutam așa de mult? „Dincolo de titlurile triumfaliste pe care le vedem: «România a reușit să se împrumute la dobânzi foarte mici», ar trebui să ne întrebăm pentru ce s-a împrumutat România și la ce am folosit acei bani.“
El adaugă că acordul cu FMI nu era neapărat necesar: „O țară aflată în situația României nu are nevoie de Fond și o țară aflată în situația României la momentul când a semnat acordul nu are nevoie de Fond. Acordul cu FMI putea foarte bine să nu fie semnat“. Crăciun atrage însă atenția că plecarea FMI înseamnă o creștere a profilului de risc al României, care nu a dovedit că poate avea politici sustenabile fără un „majordom“ care să îi spună ce să facă.
„Cred că acordul cu FMI a fost contractat pentru centura de siguranță pe care o oferă, într-un context geopolitic complicat. Problema este că fondul are competențe pe macro și a ajuns să se ocupe de managementul privat și listări la bursă“, mai spune economistul. Acesta adaugă că pentru anul viitor BCR anticipează o creștere „me-diocră“ de 2%, iar inflația va rămâne la niveluri relativ scăzute, din cauza deficitului de cerere.
În privința creșterii de 2,5% pe care este construit bugetul pentru anul viitor, el spune că deși aceasta este peste prognozele băncii, poate fi atinsă în condițiile în care se reiau investițiile.
„În contextul crizei și al evoluțiilor economice din țările UE, unde ne bazam mult pe exporturile care s-au redus, devine esențial ca tot ceea ce înseamnă cerere internă să fie stimulată. Problema investițiilor ar trebui să fie prioritatea zero, din păcate noi venim deja cu un handicap din campania electorală. Mă îngrijorează că și 2016 este an electoral.“
Crăciun spune că deși o creștere de 2% a PIB este foarte bună, comparativ cu situația la nivelul Uniunii Europene, pentru România această creștere este prea mică dacă se are în vedere continuarea procesului de convergență.
0 comments :
Trimiteți un comentariu