Piața de internet înregistrează anual o creștere de 7-8%, atât pe segmentul de clienți persoane fizice, cât și pe zona de business, în condițiile în care comportamentul de consum s-a schimbat în mod vizibil în ultima perioadă, a declarat Robert Redeleanu, chief marketing officer al UPC România, la emisiunea ZF Live.
„Circa 5% din cetățenii din mediul urban consumă acum conținut video, canale tv, pe tabletă, laptop sau smartphone, iar 18% și-ar dori să aibă acces la canalele tv oriunde și oricând.“
Potrivit unui studiu prezentat de UPC, contribuția broadbandului în economie era în 2013 de 3,5 mld. euro, respectiv 2,6-2,8% contribuție în PIB. Acest indicator poate ajunge la 7-8 mld. euro în 2018, adică 5% din economie.
„Este un motor de creștere extraordinar în economie pentru că pe acest sector se bazează la rândul lor foarte multe industrii“, a precizat Redeleanu.
În prezent, infrastructura de internet din România este printre cele mai performante din Europa și permite o viteză medie de peste 100 mbps, de patru ori peste nivelul mediu din Vest. În mod paradoxal, gradul de penetrare al serviciilor de internet este mai mic, de aproximativ 50% din numărul total de gospodării. În Vest, ratele de penetrare sunt undeva la 70-80%. Doar două treimi din companiile din România au conectivitate în bandă largă, față de 90-95% în țările occidentale.
„Infrastructura din România este de ultimă generație. Investițiile au început mai târziu aici decât în Vest, ceea ce a dus la o creștere accelerată a vitezelor oferite de operatori într-un timp foarte scurt“, a explicat directorul de marketing al UPC România.
Redeleanu, UPC: Serviciile de internet vor fi un motor de creștere și în 2015
Știrea a fost publicată vineri, 5 decembrie 2014, 05:39 în categoria Hi-Tech
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu