Cursul de schimb a urcat ieri peste nivelul de 4,44 lei/euro pentru a patra oară în ultimele două săptămâni, în timp ce leii au continuat să se ieftinească pe piața interbancară, unde dobânda pe trei luni scade spre 1,6% pe an. Cursul oficial a fost ieri de 4,4419 lei/euro, iar indicatorul Robor la trei luni a atins un minim istoric de 1,66%.Costul leilor pe piața interbancară, în funcție de care fluctuează și dobânzile la credite, este în scădere de peste două luni. La începutul lunii noiembrie, Robor a reintrat sub pragul de 2% pe an, iar acum se îndreaptă spre următoarea bornă, de 1,5%. Cursul fluctuase într-un interval foarte îngust, între 4,39 și 4,43 lei/euro de la finalul lunii iulie până la începutul lui noiembrie, dar în ultima lună cotațiile s-au stabilizat pe un palier mai sus. Practic, mișcarea cursului în sus și respectiv a dobânzilor la lei în jos este un fenomen care durează de mai multe săptămâni, deși cu o intensitate mai redusă în ceea ce privește cursul.
Asftel, deocamdată nu a fost nevoie de intervenții ale BNR pe piața valutară. BNR a intervenit în trecut în sprijinul leului, chiar cu prețul creșterii dobânzilor interbancare. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat recent că oamenii se uită prea mult la cursul de schimb, chiar și în cazul unor fluctuații nesemnificative, sfatul său fiind ca o atenție mai mare să fie acordată dobânzilor, nu cursului.
0 comments :
Trimiteți un comentariu