Șeful Happy Tour: Am câștigat două contracte, cu MOL și Lafarge. Vom încheia anul cu afaceri de 65 mil. euro

Știrea a fost publicată miercuri, 17 decembrie 2014, 05:25 în categoria

Şeful Happy Tour: Am câştigat două contracte, cu MOL şi Lafarge. Vom încheia anul cu afaceri de 65 mil. euro Grupul Happy Tour, care include agențiile de turism Happy Tour, portalul de rezervări online Paravion, touroperatorul Prestige Tours și Travel House, a câștigat anul acesta doi noi clienți corporate – MOL, cu afaceri de aproximativ 4,3 mld. lei (circa 980 mil. euro) în 2013 și Lafarge, un business de 685 mil. lei (în jur de 155 mil. euro) anual.

Noile contracte vin la un an după ce Petrom, cel mai important client corporate al Happy Tour, a ieșit din portofoliul grupului, iar afacerile au scăzut cu 12%, la 263 mil. lei (aproape 60 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe. „Depindem de luna decembrie, însă pe tot grupul Happy Tour vom încheia anul acesta cu o cifră de afaceri de 65-66 de milioane de euro (288 mil. lei – n. red.). Anul acesta am câștigat contracte cu MOL și Lafarge, am reușit să reducem și costurile și să creștem și pe zona de persoane fizice cu 50%, iar pe zona corporate am depășit ușor targetul (neprecizat - n. red.). Dar nu știu dacă la final de an grupul va fi pe profit“, a spus pentru ZF Javier Garcia del Valle, CEO al Happy Tour Group.

El mai susține că grupul Happy Tour încă își „revine“ după absorbția Travel House în urmă cu doi ani, motiv pentru care profitul net s-ar putea să se lase așteptat și în 2014. Operațional însă, Javier Garcia del Valle susține că atât Happy Tour, cât și celelalte linii de business stau mai bine decât anul trecut. Grupul are în 2014 un profit operațional de jumătate de milion de euro, potrivit propriilor declarații.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu