Un simptom specific lunii decembrie, cu care ne-am întâlnit deseori în trecut, chiar dacă nu în fiecare an, și-a făcut reapariția acum vreo săptămână pe piața noastră valutară. Leul a manifestat o tendință de depreciere. Dacă pe 9 decembrie cursul era 4,43 – lei pentru un euro! –, pe 10 decembrie a urcat la 4,44, pe 11 decembrie la 4,45, pe 12 decembrie la 4,46. Luni, 15 decembrie, la redeschiderea pieței, am înregistrat încă un salt, până la 4,47, curs cu care s-a încheiat și ziua de marți 16 decembrie. Și cum mulți comentatori din mass-media s-au arătat îngrijorați, influențând și publicul, cred că o analiză făcută „la rece“, fără emoții, este singura în măsură să ofere o concluzie rațională.De multe ori, privind departe se vede mai bine ce se întâmplă aproape. În Polonia, țară a cărei piață valutară e privită cu interes sporit de analiștii noștri, cursul (zlot-euro) a fost luni de 4,1761 iar marți a sărit la 4,1935, pentru ca mai spre seară să fi fost făcute tranzacții la cursuri și mai mari, până la 4,2360. Depreciere semnificativă. La fel în Ungaria. Aici, cursul (forint-euro) a fost luni de 307,86 iar marți a sărit la 312,60; spre seară, tranzacțiile au ajuns la un curs de 313,80. Prima observație demnă de a fi reținută: simptomul se manifestă în toată regiunea.
A doua observație: în decembrie 2014, pe piețele valutare din zonă, în perioada 9-16, lichiditatea a scăzut ușor. Și monedele s-au depreciat. Ceea ce nu înseamnă că va fi așa întreaga lună. Rareori, într-un lung șir de ani precedenți, fluxul deprecierilor a durat o lună întreagă. Dar cauza e mereu aceeași: multe companii private dau concedii în masă ori chiar își întrerup activitatea între Crăciun și Anul Nou.
Restrângând acum analiza la piața noastră valutară, voi nota că leul nu se depreciază… ci se apreciază. Să judecăm.
Contează nu ce ne arată calculele făcute timp de câteva zile, ci rezultatele dintr-un an întreg. Între ianuarie și decembrie 2014, cursul leu-euro a urcat, apoi a coborât, un timp s-a mișcat în linie dreaptă, iar acum, trăgând linie, vedem că după o creștere cu 2,16 la sută timp de 12 luni, în cele șapte zile de depreciere din decembrie moneda noastră a pierdut 1,35 de procente. A rămas, deci, o apreciere de aproape un procent. De apreciere!
Reflexul de îngrijorare, legat de piața valutară, e vechi de 25 de ani. Și, iată, n-am scăpat încă de el. Adevărul este că porniserăm la drum, în decembrie ’89, cu un leu anemiat. Populația a avut nevoie, an de an, de tot mai mulți lei ca să cumpere tot mai puține mărfuri. O întrebare obsedantă se făcea deseori auzită: „De ce trebuie să dăm atât de mulți lei pentru un dolar?“... Problema exista și societatea românească avea o nevoie stringentă de dolari. Sigur, ar fi fost o cale de a reduce substanțial prețul valutei: ca Banca Națională să stabilească un curs fix, ca înainte de 1990. Ar fi putut hotărî: 1 dolar â 14 lei. Dar cine ar fi înghițit minciuna și ar fi venit aici să ne vândă nouă dolari cu 14 lei bucata?! Dacă însă toate celelalte mărfuri se scumpeau, de la pâine la curentul electric, prețurile fiind libere, cum să fi fost menținut dolarul la preț fix?
Leul se deprecia. Dacă, în noiembrie 1991, cursul unic fusese de 1 dolar â 180 de lei, în mai ’93 ajunsese deja la 650 de lei. În octombrie a fost depășit pragul de 1.000 de lei. În februarie 1994 a fost trecut pragul de 1.500 de lei. Și era aproape de 1.700 de lei la 1 august 1994, când a început jocul liber al pieței valutare. Și a tot urcat până în 2004, când fluxul s-a inversat.
Apreciere, deci, în loc de depreciere. Până în iulie 2007, când am avut record de apreciere. Apoi, sub influența vremurilor ce anunțau nori de criză în toată lumea, leul iar s-a depreciat. Un timp. Anii de criză, toți, au fost ani de stabilitate a pieței valutare. Și a cursului.
Acum avem inflație sub 2 la sută. Și leul se apreciază. Pe termen lung.
E un motiv de spaimă o depreciere de 7 zile?
0 comments :
Trimiteți un comentariu