Secretarul de stat care coordonează „divizia” de sport din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, are un venit anual de peste 56.300 de lei net, ceea ce înseamnă că, lunar, salariul acestuia ajunge la aproximativ 4.700 de lei (peste 1.000 de euro), potrivit calculelor ZF pe baza declarației de avere a lui Carmen Tocală, cea care ocupă această funcție din 2013. Astfel, ea a câștigat de aproape trei ori mai mult în cele 12 luni de activitate din 2013 (anul celei mai recente declarații de avere) decât valoarea salariului mediu pe economie de atunci (de circa 1.600 de lei net pe lună).Carmen Tocală a fost numită în funcția de secretar de stat pentru activități de sport prin ordin de ministru, anterior deținând funcția de președinte al
Autorității Naționale pentru Sport și Tineret (ANST). Ea este fostă jucătoare și antrenoare de baschet, iar înainte să accepte funcția de președinte al ANST ea a avut, din 2005, două mandate la conducerea Federației Române de Baschet.
Pe lângă funcția de conducere pe care o deține în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, o instituție cu un buget de peste 440 de milioane de lei anul acesta, ea a mai fost în 2013 și membru în boardul central al International Basketball Federation (FIBA) Europa, membru atât în comisia feminină mondială, cât și în cea europeană din cadrul FIBA și președinte de onoare al Federației Române de Baschet.
Deși Carmen Tocală a câștigat în 2013 de aproape trei ori peste salariul mediu pe economie din România, subsecretarul de stat din MTS, responsabil de activitățile sportive, deci subalternul lui Tocală, a avut un venit de 9.700 de lei net pe lună (adică aproape 2.200 de euro), potrivit declarației de avere a lui Augustin Ioan. El a fost numit în această funcție la câteva luni după numirea lui Carmen Tocală pe poziția de secretar de stat, anterior el fiind președintele organizației județene de tineret a PSD Teleorman, conform informațiilor din presa locală.
0 comments :
Trimiteți un comentariu