Fondurile mutuale denominate în euro au adus investitorilor randamente de până la 8% în euro în 2014, în contextul în care economiile „tradiționale“ în moneda europeană nu au avut prea mult de profitat anul trecut din cauza unui curs valutar stabil, iar cele depozitate la bancă au câștigat până la 2,5%.Peste 30.000 de investitori țin economii de un miliard de euro în fonduri mutuale denominate în euro.
Pe primul loc în clasament se situează fondul Monolith, administrat de societatea Atlas Asset Management, cu un randament în 2014 de aproape 8% în euro.
Principalele investiții ale fondului sunt titlurile de stat denominate în euro emise de Ministerul Finanțelor. Anul trecut, dobânzile titlurilor de stat românești au scăzut, de la circa 3% în euro până la 2,1% în euro, făcând astfel să crească prețul titlurilor și alimentând câștigul investitorilor în aceste instrumente.
„Fondul a beneficiat pe parcursul întregului an 2014 de scăderea dobânzilor la euro și implicit de creșterea prețurilor obligațiunilor“, a spus Dragoș Balaci, președintele societății Atlas Asset Manage-ment, administratorul fondului Monolith.
Pe locul al doilea în clasament se situează fondul de obligațiuni Erste Bond Euro cu un randament de 6,77% în euro anul trecut.
Urmează fondul de plasamente diversificate Erste You Invest Active cu un câștig de 5,98%, principalele investiții ale sale fiind unitățile fondurilor internaționale și obligațiunile.
0 comments :
Trimiteți un comentariu