
Premieri din țări precum Germania, Spania, Italia, Suedia, Finlanda, Norvegia, și Turcia, oficiali din țările balcanice, din țări arabe și Rusia, secretarul general al NATO și reprezentanți ai instituțiilor evreiești au fost invitați la un marș care a mobilizat sute de mii de persoane pe străzile Parisului, scena recentă a unor acte teroriste care au scandalizat întreaga lume civilizată.
„Fac apel la toți francezii pentru a se mobiliza și sprijini valorile libertății pluralismului. Astăzi, Parisul este capitala lumii. Toată țara se va ridica“, a declarat președintele Franței François Hollande.
Marșul urmează unor demonstrații pentru onorarea victimelor atentatelor care au adunat sâmbătă 700.000 de persoane.
Negustorii ambulanți au vândut participanților insigne pe care se putea citi „Je suis Charlie“, dar și „Je suis Ahmed“ și „Je suis Juif“ (în traducere, „Eu sunt evreu“).
Solidară cu națiunea franceză, cancelarul german Angela Merkel a afirmat că atunci când valorile pe care Franța și Germania le au în comun sunt amenințate, „nu putem spune decât un lucru: trebuie să stăm uniți“.
Demonstrațiile l-au adus din nou în centrul atenției pe Hollande, care din cauza modului în care a gestionat economia și scandalurile cu care s-a confruntat guvernul său a devenit cel mai nepopular președinte francez din istoria recentă. Evenimentul organizat de Hollande pare să-l fi avut ca inspirație pe Jens Stoltenberg, premierul Norvegiei care a atras prețuirea întregii lumi pentru modul în care a gestionat urmările atacului terorist din 2011 în care Anders Behring Breivik a ucis 77 de persoane.
„Răspunsul nostru este mai multă democrație, mai multă deschidere și mai multă umanitate“, a explicat Stoltenberg răspunsul Norvegiei la atacul terorist.
Ultima dată când un singur președinte francez a mai participat la o manifestație de stradă a fost în 1980. Atunci François Mitterrand a mobilizat masele ca semn de protesc contra profanării cimitirului evreiesc din Carpentras, în sud-estul țării.
Unitate națională fără extremism
Însă unitatea politică din Franța este limitată. Partidul de extremă dreapta Frontul Național nu a participat la marșul de la Paris, iar liderul formațiunii Marine Le Pen, a spus că regretă că nu a fost invitată, scrie The Financial Times. Tatăl său, și fost lider al partidului, Jean-Marie Le Pen a mers mai departe zicând că „laitmotivul de azi este «cu toți suntem Charlie, eu sunt Charlie. Ei bine, îmi pare rău: eu nu sunt Charlie»“.
Fostul premier de centru-dreapta François Fillon a afirmat că a găsit decizia ca Frontul Național să nu fie invitat „odioasă și periculoasă“, ceva pe care-l doresc și teroriștii. Desfășurarea forțelor de ordine a fost pe măsura calibrului evenimentelor. În Paris și în jurul orașului au fost mobilizați 2.000 de ofițeri de poliție și 1.350 de soldați. Dar chiar și înainte ca demonstrația să înceapă, unul din atacatori a „ieșit“ duminică din mormânt printr-un clip video în care jura credință grupului militant Statul Islamic și a justificat atacurile care vor veni.
„Ceea ce facem este complet legitim. Nu poți ataca și să te aștepți să nu vină nicio reacție. Nu te poți juca de-a victima ca și când nu înțelegi ceea ce se întâmplă“, a spus în fața camerei de luat vederi Amedy Coulibaly, care a ucis joi un ofițer de poliție, iar vineri patru civili într-un magazin cu alimente evreiești, potrivit The Washington Post.
Atacurile de săptămâna trecută sunt cele mai grave lovituri teroriste din Franța de la atacurile insurgenților algerieni din anii ’50, când fosta colonie se lupta pentru independență.
0 comments :
Trimiteți un comentariu