Pericolele inflației mici sunt mai mari ca niciodată după cel de-al Doilea Război Mondial

Știrea a fost publicată miercuri, 7 ianuarie 2015, 00:58 în categoria

Pericolele inflaţiei mici sunt mai mari ca niciodată după cel de-al Doilea Război Mondial Inflația va încetini anul acesta sub pragul de 2% în Canada, Franța, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite, țările membre ale grupului G7 al economiilor dezvoltate, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată după cel de-al Doilea Război Mondial, estimează analiștii, care avertizează că băncile centrale trebuie să colaboreze pentru a împiedica economia mondială să cadă într-o spirală deflaționistă.

Principalul obiectiv al băncilor cen­tra­le din țările G7 este să asigure stabi­li­ta­tea prețurilor și să mențină inflația aproa­pe de 2% pentru a oferi certitu­di­nea de care mediul privat și consu­ma­to­rii au nevoie pentru a-și face pla­nuri si­gu­re pe termen scurt, scrie The Telegraph.

Țările dezvoltate sunt obiș­nui­te cu de­flația „bună“, care de­scrie scă­de­rea pre­țurilor în anu­mi­te sec­toare datorită creș­terii com­petiției între companii, îmbu­nă­tă­țirii productivității și eficien­ței și ofertei mai mari. În aceste con­diții, pre­țurile mici înseamnă putere de cum­pă­rare mai mare pen­tru popu­lație și prospe­ritate mai multă. Eco­nomiștii încep să-și facă griji atunci când pre­țu­rile încep să scadă la scară largă. Aceas­ta este deflația „rea“, cau­za­tă de crește­rea economică sla­bă și de redu­cerea cere­rii, care determină com­pa­niile să-și dimi­nueze prețurile în încer­ca­rea de a-și păs­tra clienții și cota de pia­ță. Prețurile pot scădea și atunci când ma­teriile pri­me folosite în procesul de pro­ducție cos­tă mai puțin. Efortu­rile de a iden­tifica ce fel de pre­siuni influ­en­țea­ză în pre­zent inflația sunt compli­ca­te de prăbu­și­rea cota­țiilor pe­tro­lului, care s-a ief­tinit sub 50 de do­lari pe baril, de la 110 do­­lari în iunie, pe fondul supra-producției.

„Este adevărat că deși ca­pacitatea de pro­ducție în industria ma­te­ri­ilor pri­me a crescut într-un ritm alert în ul­timii ani, stimulată în ma­re parte de cererea din China, in­flația se afla dinainte la un nivel sur­prin­ză­tor de scăzut“, a explicat Stephen King, eco­no­mist-șef la HSBC. Ana­liștii de la Gold­man Sachs esti­mea­ză că inflația din ță­ri­le G7 va varia între 0% în Italia și 1,7% în Canada. Ulti­ma dată când mem­­brii gru­pu­lui s-au confruntat cu o ast­fel de pro­ble­mă a fost în timpul „Marii Depresiuni“.

Aproape o treime din elementele care alcătuiesc „coșul“ zilnic standard de bunuri vândute în zona euro înregistrau scăderi de preț în noiembrie. „Suntem încă departe de situația Japoniei, unde prețurile a 50%-60% din elementele coșului cu produse se aflau în deflație în perioadele 2000-2004 și 2009-2012, însă este un indicator important dacă a fost menționat de Banca Centrală Europeană în limbajul său la început negator privind evoluția prețurilor“ a spus Pia Hutl, analist al think-tankului Bruegel.

Japonia, singura țară din G7 cu inflație de peste 2%, s-a alăturat deja Marii Britanii și SUA în folosirea quantitative easing-ului, o unealtă monetară neconvențională care presupune tipărirea de bani pentru achiziții de active cu scopul de a injecta lichiditate pe piețe.

Pe de altă parte zona euro și țările G7 pot întâmpina dificultăți chiar dacă reușesc să evite deflația, deoarece un nivel scăzut al inflației poate distruge recuperarea economică și poate pune presiune pe economiile vulnerabile, în special pe cele cu datorii foarte mari care practic trebuie să plătească mai mult.

„Este un pericol real, cu atât mai mult cu cât este foarte greu să identificam deflația din timp, iar deflația în sine este un proces foarte costisitor.“, a spus Valentijn van Nieuwenhuijzen analist la ING.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Sebastian Tănase

0 comments :

Trimiteți un comentariu