Michel Catalano, managerul companiei franceze unde mai multe persoane au fost luate ostatice vineri dimineață, a declarat că a trăit o experiență suprarealistă după ce a petrecut o oră cu frații Kouachi, cei doi teroriști responsabili pentru atacul de la Charlie Hebdo, scrie LeFigaro.Vineri dimineață, puțin înainte de ora 8, managerul a auzit soneria la sediul firmei. El a declarat că nu era îngrijorat, pentru că aștepta un furnizor. În timp ce cobora spre poartă, a auzit discuții între doi bărbați care intraseră în clădire. Cei doi erau înarmați cu mitraliere Kalashnikov și un lansator de rachete. În loc să fugă sau să se ascundă, Catalano a ieșit să îi întâmpine pe cei doi.
”Am avut parte de un timp incredibil. Le-am oferit cafea și am discutat. Cei doi bărbați erau determinați, dar nu violenți. Nu au fost agresivi nicio clipă”, a insistat Catalano.
Managerul a declarat că teroriștii l-au sfătuit să sune la poliție și să le spună că este împreună cu ei.
”Între timp a ajuns și furnizorul în clădire. I-am rugat să îl lase să plece și au acceptat fără probleme. Când a ajuns poliția, frații au hotărât să nu tragă. Totuși, s-a tras asupra lor. Fratele mai mare, Said, a fost rănit la gât de un glonț. Eu l-am ajutat și i-am pansat rana”, a declarat Catalano.
Managerul a insistat că cei doi nu l-au considerat un ostatic și că i-au spus de la început că îi vor da drumul. După ce a întrebat de trei ori dacă poate pleca, Catalano a primit permisiunea din partea fratelui mai tânăr, care l-ar fi sfătuit să iasă cu grijă, pentru a nu fi luat în vizor de poliție.
0 comments :
Trimiteți un comentariu