Afacerile softiștilor de la Transart Cluj au crescut cu 10%

Știrea a fost publicată miercuri, 4 februarie 2015, 17:33 în categoria

Afacerile softiştilor de la Transart Cluj au crescut cu 10% Furnizorul de soluții software Transart din Cluj-Napoca a realizat în 2014 o creștere de 10% a cifrei de afaceri față de anul anterior, datorită dezvoltării produselor proprii și a portofoliului de clienți. Compania a avut în 2013 o cifră de afaceri de 12,2 mil. lei (2,7 mil. euro), un profit net de aproape 1,3 mil. lei (290.000 de euro) și un număr mediu de 90 de angajați, conform site-ului Ministerului de Finanțe.

’’2014 a fost al doilea an de după criză, în care am înregistrat o creștere organică de 10%, cu evoluții pozitive în toate ariile principale de activitate. Toate produsele Transart au beneficiat anul trecut de îmbunătățiri funcționale’’, a declarat Marius Iurian, managing partener Transart.

Clujenii au câștigat anul trecut 80 de clienți noi, soluțiile de automatizare a forței de vânzare fiind utilizate în prezent de peste 6.500 de utilizatori mobili și 15 companii multinaționale. Transart furnizează soluții software integrate pentru companiile care desfășoară activități de import, comerț și distribuție.

Clienții Transart sunt companiile Unilever, Molson Coors, Mars, Reckitt Benckiser sau Mondelez International, cu care clujenii au extins colaborarea pe proiecte de Business Intelligence în țări precum Africa de Sud, Egipt, Liban, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Bahrain, Oman, Marea Britanie și Australia.

Printre clienții noi, câștigați anul trecut de Transart, se află  Kandia Dulce și Skills In Healthcare- Farmexpert, producătorul de cafea Cafea Fortuna, companiile din industria cărnii Vascar Vaslui și Selmont Baia Mare, dar și peste 70 de IMM-uri ce desfășoară în principal activități de comerț, distribuție, servicii și producție.

’’Vom continua să ne extindem pe plan extern, atât în zona de Business Intelligence, pe sisteme de optimizare a promoțiilor derulate de producători din FMCG prin intermediul marilor lanțuri de retail, dar, în special cu produsul nostru Hermes SFA, în țări precum Italia, Spania, Serbia, Ungaria sau Bulgaria’’, a spus Marius Iurian. Transart are birouri comerciale în București, Iași și Timișoara, sediul și centrul de dezvoltare software fiind în Cluj-Napoca, conform informațiilor de pe site-ul companiei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Laurentiu Cotu

0 comments :

Trimiteți un comentariu