Tot sistemul bancar românesc raportează pentru 2014 o pierdere de nu mai puțin de 4,3 miliarde de lei (circa un miliard de euro) n În 2008 sistemul bancar românesc avea un câștig de 4,6 miliarde de lei (peste un miliard de euro).Banca Transilvania
(BT) a ajuns cea mai profitabilă bancă din România, depășind Raiffeisen la milimetru, într-un sistem bancar unde pierderile sunt la ordinea zilei, iar creșterea de business se lasă așteptată
Banca din Cluj, numărul 3 de pe piață, a raportat pentru anul trecut un profit net de 448 mil. lei (100 de milioane de euro), în creștere cu 20%, în timp ce Raiffeisen Bank a anunțat un câștig de 97 de milioane de euro, în scădere cu 3 milioane de euro față de anul precedent.
Tot sistemul, format din aproape 40 de bănci, a raportat pentru anul trecut, conform datelor preliminare, o pierdere de nu mai puțin de 4,36 miliarde de lei (aproape 1 miliard de euro), numărul băncilor care pierd sânge depășindu-l pe cel al instituțiilor care reușesc să facă bani.
În 2008, sistemul bancar românesc duduia, raportând un profit de 4,68 miliarde de lei (peste un miliard de euro), din care BRD, a doua bancă din sistem, avea un câștig de 1,3 miliarde de lei, iar Banca Transilvania consemna un câștig de 398 de milioane de lei.
Odată cu venirea crizei, multe credite acordate pe bandă rulantă în perioada de boom au pocnit, iar BRD a intrat pe pierdere, raportând pentru 2012 un minus de 332 de milioane de lei, iar pentru 2013 o pierdere de 385 de milioane de lei.
După cei doi ani groaznici, BRD a raportat pentru 2014 un câștig net de 43 de milioane de lei (aproape 10 milioane de euro), de zece ori mai puțin decât profitul Băncii Transilvania.
0 comments :
Trimiteți un comentariu