„Fenomenul“ insolvențelor a scăzut în intensitate, în cea de-a doua jumătate a anului trecut, dar și în luna ianuarie, numărul de dosare noi fiind în scădere cu 50%, dar în piață se simte în continuare lipsa specialiștilor în restructurare și realizare a unor planuri de reorganizare viabile, motiv pentru care ponderea falimentelor în totalul insolvențelor rămâne covârșitoare. Acestea sunt principalele concluzii ale seminarului cu tema „Noua direcție în materie de insolvență“, organizat ieri de Ziarul Financiar.De la intrarea în vigoare a noii legi a insolvenței, la începutul lunii iulie 2014, numărul dosarelor noi a scăzut cu 50%, dar ponderea societăților care reușesc să evite falimentul și să se reorganizeze rămâne scăzută, în jurul a 5%, și pe fondul unui număr redus de specialiști capabili să propună un plan de reorganizare.
Dacă în cea de-a doua jumătate a anului 2013 au intrat în insolvență în jur de 15.000 de societăți, în perioada similară a anului trecut numărul acestora a scăzut la circa 7.500, iar tendința s-a menținut și în luna ianuarie, a precizat Arin Stănescu, președinte al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.
Ponderea firmelor care reușesc să se reorganizeze a crescut de la 1,4% spre 5%, procent care s-a menținut în ultimii trei ani, dar din rândul celor 16.500 de firme din economia locală considerate de impact, având active mai mari de 1,5 milioane de euro, un procent de 14% se află în insolvență iminentă, cu un grad de îndatorare mult peste valoarea activelor și pierderi constante în ultimii ani, potrivit unui studiu al Casei de Insolvență Transilvania.
„Am ieșit din criza sistemică, avem creștere economică an de an, factor important care generează o descreștere a numărului de dosare de insolvență“, a declarat Arin Stănescu în cadrul evenimentului organizat de ZF, în parteneriat cu CITR, TZA Insolvență, ZRP Insolvency și Casa de Insolvență Ionescu și Sava.
Un alt motiv care a provocat scăderea abruptă a numărului de dosare este legat de prevederile noii legi a insolvenței, precum interdicția temporară de a administra alte firme, reducerea perioadei de observație la un an sau spectrul unor inspecții fiscale riguroase, iar tendința pare să se mențină, cu efecte benefice și pentru bănci.
„Rata neperformatelor a scăzut de la 21% la 14%. Mă îndoiesc că în următorul an va fi la fel de agresivă panta descrescătoare, dar avem așteptări să ajungem la o rată de 10%“, a declarat Florin Dănescu, președinte executiv al Asociației Române a Băncilor.
Antreprenorul Marian Ambrosie, proprietar al firmei de panificație Pati-Pan Mariano, a atras atenția că unele insolvențe sunt provocate de incapacitatea statului de a combate evaziunea fiscală, motiv pentru care firmele care își achită taxele sunt dezavantajate în raport cu competitorii. Chiar și așa, procedura insolvenței a permis firmei să își restructureze și să își continue activitatea fără a disponibiliza angajați, iar în următoarele luni antreprenorul intenționează să depună planul de reorganizare ce îi va permite să iasă din insolvență.
„Reorganizarea presupune creativitate, curaj și onestitate. Doar așa poți convinge un creditor că ceea ce faci este absolut în regulă, că este protejat și interesul lui din punct de vedere juridic“, a punctat Stan Tîrnoveanu, partener al ZRP Insolvency.
Cu toate acestea, Vasile Godîncă-Herlea, asociat coordinator al CITR, a arătat că numărul reorganizărilor reușite rămâne încă scăzut deoarece multe proceduri sunt deschise târziu, iar numărul „specialiștilor capabili să propună un plan de reorganizare viabil este redus“.
Florin Dănescu de la ARB consideră că este prea devreme pentru a se pronunța cu privire la efectele noii legi a insolvenței asupra mediului de business, în timp ce George Albert Ionescu, managing partner al Casei de Insolvență Ionescu și Sava, spune că în ultima perioadă clienții firmei nu au mai acceptat să intre în insolvență de teama inspecțiilor fiscale. „Acest risc îi sperie pe oameni și îi determină să meargă din timp să negocieze cu creditorii“, a arătat Ionescu.
Dorin Petcu, partener al TZA Insolvență, firmă afiliată casei de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, consideră că noua lege a adus un plus de echilibru între obligațiile și drepturile creditorilor și debitorilor, iar ideea de restructurare ar trebui privită ca un element de sine stătător, care nu trebuie asociat invariabil cu insolvența.
„Restructurarea este un proces de remediere, de a ne așeja pe baze noi. Multe din societățile aflate acum în dificultate financiară au ajuns în această situație pentru că în anii de boom și-au programat investiții peste puterile lor nu și-au făcut toate calculele și nu au restructurat companiile în linie cu investiția în curs“, a arătat Dorin Petcu.
Arin Stănescu, președintele UNPIR
+ Am ieșit din criza sistemică, avem creștere economică an de an, factor important care generează o descreștere a numărului de dosare de insolvență.
+ Începând cu 2009 au fost introduse în Parlament cinci proiecte de acte normative pe legea insolvenței persoanelor fizice. Mai nou, s-a intrat în criza CHF-ului și s-a considerat că insolvența persoanelor fizice poate fi folosită ca panaceu, ceea ce este fals, deoarece aceasta se adresează doar persoanelor care nu mai pot plăti.
+ Banca Mondială a făcut bucăți ultimul proiect pus în discuție, legea bugetului a trecut și nu știm cum ar putea fi finanțat acest proiect. De vreo două săptămâni nu se mai lucrează la el, dar poate reîncepem în curând. Oricum, o astfel de lege nu poate intra în vigoare mai devreme de șase luni. Trebuie făcut și un studiu de impact. Poate în primul an nu vor fi mai mult de 100.000 de dosare, dar și acest număr este înspăimântător.
Vasile Godîncă-Herlea, asociat coordinator al CITR
+ Din 2007 până în 2014 procentul de reorganizări s-a triplat, dar ponderea acestora în numărul total de insolvențe, de circa 5%, rămâne încă scăzută. Acest lucru se întâmplă și pentru că multe proceduri se deschid târziu și din păcate este un număr redus de specialiști capabili să propună un plan de reorganizare viabil. De asemenea, creditorii au interese divergente și, cel mai important, există o lipsă de surse de finanțare pentru planurile de reorganizare.
+ Noua lege a insolvenței a stabilit o super-prioritate pentru finanțările acordate în perioada de observație și în cadrul planului de reorganizare, dar un impediment important în materializarea acestora este faptul că BNR solicită provizionarea creditelor acordate firmelor în insolvență.
+ Marile fonduri nu prea investesc în România din cauza dimensiunii reduse a proiectelor și a randamentelor anuale așteptate de 20-25%, greu de obținut în insolvență.
Stan Tîrnoveanu, partener al ZRP Insolvency S.P.R.L.
+ În ceea ce privește insolvența grupului de firme, conform noii legi avem o singură instanță competentă, ceea ce este bine. Avem un singur judecător, ceea ce este o soluție optimă, și, pe cât posibil, un singur administrator judiciar. Coordonarea procedurii oferă posibilitatea ca aceste societăți să se finanțeze reciproc.
+ Fuziunea firmelor aflate în insolvență este posibilă, nu este niciun obstacol legal în acest sens, dar trebuie realizată și cu respectarea legii societăților comerciale.
+ Un „bonus“ în cadrul procedurilor în grup poate fi considerată perioada extinsă, de la 30 la 60 de zile, în care trebuie depus planul de reorganizare după publicarea tabelului definitiv al creanțelor.
+ Reorganizarea presupune creativitate, curaj și onestitate. Doar așa poți convinge un creditor că ceea ce faci este absolut în regulă, că este protejat și interesul lui din punct de vedere juridic.
Florin Dănescu, președinte executiv al Asociației Române a Băncilor
+ Din barometrul realizat de ARB în rândul oamenilor de bănci reiese că principala limită sau frână în acordarea de finanțări este insolvența, care poate fi privită ca un rău multiplicator. Circa 80% din creditele neperformante acordate persoanelor juridice sunt alocate societăților aflate în insolvență.
+ Rata neperformatelor a scăzut de la 21% la 14% prin provizionarea integrală, adică din banii băncilor, nu ai deponenților. Mă îndoiesc că va fi la fel de agresivă panta descrescătoare, dar avem așteptări să ajungem la o rată de 10%.
+ Finanțatorii au și alte responsabilități decât creditarea. În 90% din cazuri banii băncilor reprezintă surse atrase, astfel că lucrează cu banii clienților.
+ Încă nu avem o percepție despre cum influențează noua lege a insolvenței. Avem nevoie de un an pentru a putea trage concluzii relevante.
George Albert Ionescu, managing partner al Casei
de Insolvență Ionescu și Sava
+ Ne întrebăm de ce a scăzut atât de mult numărul de insolvențe după introducerea noii legi. Înainte veneau mulți clienți în impas financiar care ne întrebau ce pot să facă, le spuneam să intre în insolvență și acceptau foarte repede. După noul cod niciunul nu a mai acceptat să intre în insolvență deoarece în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii are loc o inspecție fiscală amănunțită în cadrul căreia trebuie puse la dispoziție toate actele contabile. Iar pentru omiterea prezentării actelor sancțiunile sunt de natură penală. Acest risc îi sperie pe oameni și îi determină să meargă din timp să negocieze cu creditorii. Știu cazuri de acționari care s-au împrumutat la rude și au plătit creanțele pentru a evita insolvența.
+ Lipsa încrederii în persoanele din conducerea firmelor face ca multe planuri de reorganizare să nu fie acceptate de creditori. Această lipsă de încredere vine adesea și din faptul că unii creditori îi cunoșteau personal pe acționarii firmei, știau ce mașini și ce case în străinătate și-au cumpărat.
Marian Ambrosie, proprietar al Pati-Pan Mariano SRL
+ Am început afacerea în 1998, după ce lucrasem ca inginer într-o firmă de stat, iar între 2006 și 2012 ne-am dezvoltat puternic, extinzând afacerea cu două noi puncte de lucru. În 2012, după finalizarea investițiilor, au început primele probleme financiare. Cel mai mult ne-a afectat concurența neloială a firmelor care produc în spații improprii și evazionează 50% din producție după care vin cu prețuri sub nivelul costurilor.
+ Cel mai greu ne-a fost să gestionăm reacția furnizorilor, care au tendința de a bloca livrările. Am stabilit livrări cu plata în avans și am continuat activitatea. Este foarte important ca la momentul în care se alege intrarea în insolvență firma să nu fie decapitalizată complet.
+ Nu am disponibilizat angajați, cifra de afaceri a crescut de la 35 mil. lei la 38 mil. lei și am crescut și profitul operațional. Sperăm ca în următoarele patru luni să depunem planul de reorganizare și să prelungim durata de rambursare a creditelor. Perioada de observație a durat mai mult decât ne așteptam.
Dorin Petcu, partener al TZA Insolvență
+ Prin noua lege a insolvenței perioada de observație a fost restrânsă la 12 luni, o decizie care a fost salutată de mediul de business. Dacă la finalul acestei perioade nu este depus un plan de reorganizare, se trece la faliment.
+ Consider că noua lege a adus un plus de echilibru între obligațiile și drepturile creditorilor și debitorilor. Debitorul care contestă starea de insolvență nu mai este penalizat și poate propune un plan de reorganizare. Totodată, creditorii care au peste 20% din tabelul creanțelor pot solicita toate informațiile financiare în vederea propunerii unui plan de reorganizare.
+ Ideea de restructurare este asociată invariabil cu insolvența, dar ar trebui privită ca un element de sine stătător. Este un proces de remediere, de a ne așeza pe baze noi. Multe din societățile aflate acum în dificultate financiară pentru că în anii de boom și-au programat investiții peste puterile lor nu și-au făcut toate calculele și nu au restructurat companiile în linie cu investiția în curs. Peste toate acestea s-a așezat și criza economică.
0 comments :
Trimiteți un comentariu