Steve Schwarzman, co-fondatorul Blackstone Group, cel mai mare fond de investiții alternative din lume, a devenit cel mai bogat om din industria de private equity, încasând anul trecut dividende de 500 de milioane de dolari după ce compania sa a înregistrat cel mai profitabil an din istorie, relatează Bloomberg.Steve Schwarzman, un investitor de 67 de ani de origine americană , l-a devansat astfel pe fondatorul Apollo Global Management, Leon Black, ale cărui venituri din dividente au scăzut cu 27% în 2014, la 268 de milioane de dolari.
Managerii fondurilor de investiții închise obțin majoritatea veniturilor din dividende, salariul fiind de “doar” câteva sute de mii de dolari pe an. Directorii Blackstone dețin acțiuni preferențiale de tip partnership, ceea ce le oferă venituri mai mari cu până la 16% datorită regimului special de taxare. Astfel, în 2013 Schwarzman a încasat un salariu de aproximativ 350,000 de dolari și un bonus de 21,6 milioane de dolari.
Conform indexului Bloomberg al miliardarilor, în primele cinci săptămâni din 2015 averea lui Schwarzman a urcat cu 7,2%, la 11,7 miliarde de dolari, ceea ce îl plasează pe acesta pe locul 39, înaintea co-fondaturului KKK & Co, George Roberts, aflat pe locul 83 precum și a lui Leon Black, situat pe locul 99.
“Anul acesta ca și anul trecut am depășit mai multe recorduri în materie de venituri din deținerea de active”, a spus Schwarzman.
Înființată în 1985 de Steve Schwarzman și Peter G. Peterson, Blackstone Group este o multinațională globală de investiții și consultanță financiară, cu sediul la New York, ce administrează active de peste 290 de miliardede dolari și care deține un personal de peste 2,000 de oameni.
0 comments :
Trimiteți un comentariu