Investițiile private din construcții au ridicat piața locală a cimentului cu 5-6%. „Avansul va continua și în acest an“

Știrea a fost publicată joi, 5 februarie 2015, 01:29 în categoria

Investiţiile private din construcţii au ridicat piaţa locală a cimentului cu 5-6%. „Avansul va continua şi în acest an“ Piața locală a cimentului, unul dintre indicatorii cheie în evoluția sectorului construcțiilor, a înregistrat anul trecut un plus de 5-6%, revenind la nivelul anului 2012, când producția totală se ridica la 7,6 milioane de tone, potrivit CIROM, patronatul din industria de profil, care ia în calcul datele certe pe primele nouă luni ale lui 2014 precum și estimările proprii.

„Principalii vectori pozitivi au fost investițiile private, proiectele rezidențiale și cele nerezidențiale și de asemenea vremea bună din primul trimestru al lui 2014“, spune Mihai Rohan, președintele CIROM, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai experimentați manageri din industria locală a cimentului. Pentru 2015, CIROM estimează că piața cimentului va înregistra o nouă creștere de 5-6%, în contextul în care și sectorul local al construcțiilor este așteptat să consemneze o creștere de circa 5%, potrivit Comisiei Naționale de Prog­noză.

window.onload=function() {window.print()};



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu