Iulia Roșian, director consumer healthcare Sanofi: În momentul în care construiești un brand de medicamente fără rețetă îl ai pentru totdeauna

Știrea a fost publicată marți, 3 februarie 2015, 09:26 în categoria

Iulia Roşian, director consumer healthcare Sanofi: În momentul în care construieşti un brand de medicamente fără reţetă îl ai pentru totdeauna Iulia Roșian, director consumer healthcare Sanofi România, spune că piața de medicamente care se eliberează fără pres­cripție medicală a avut o creștere de peste 10% anul trecut, dar că ritmul mediu anual de creș­tere va coborî la 4-5%, în condițiile în care nu sunt estimate creșteri majore ale veniturilor populației.

Medicamentele pe care farmaciile le eliberează fără prescripție medicală, așa numitele OTC-uri (over the counter), au fost cel mai dinamic segment al pieței farmaceutice, având creșteri peste cele înregistrate de produsele care necesită rețetă. OTC-urile nu au prețul regle­mentat, astfel că fiecare companie poate avea propria politică, ceea ce a dus la aglomerarea pieței în ultimii ani. „În 2014, piața de OTC-uri, potrivit IMS (firmă de cercetare de piață - n.red.), a avut o creștere de două cifre, în jurul valorii de 10%, cu o staționare în volume. Creșterea nu a mai fost așa accelerată în ultimii doi-trei ani. (…) Piața de medicamente fără prescripție este influențată de veniturile populației, de nivelul de informare pe care consumatorii îl au, în strânsă corelație cu nivelul de investiție pe care producători de medicamente o fac pentru promovare“, a spus Iulia Roșian. Da­tele citate sunt la nivelul prețului de consumator (care include adaosurile de distribuție și farmacie).

Iulia Roșian, de profesie medic, a venit la conducerea diviziei de con­sumer healthcare a Sanofi în urmă cu aproape patru ani, iar în prezent este responsabilă de un portofoliu de 25 de branduri cu vânzări anul trecut de 57 mil. euro (253 mil. lei la preț de consumator), Sanofi fiind liderul acestei piețe, potrivit datelor citate de com­panie. Cele mai vândute OTC-uri din portofoliul Sanofi sunt Anti­nevralgic, No Spa, Essentiale și Ibalgin. Antinevralgic se află pe locul patru în topul celor mai vân­dute OTC-uri din piață.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana David

0 comments :

Trimiteți un comentariu