Punct final în lupta de la vârful pieței locale de anunțuri online: olx.ro va înghiți tocmai.ro. Principalele date despre businessul olx.ro și tocmai.ro: câte anunțuri publică, câți vizitatori au și ce cifră de afaceri au înregistrat

Știrea a fost publicată luni, 16 februarie 2015, 14:27 în categoria

Punct final în lupta de la vârful pieţei locale de anunţuri online: olx.ro va înghiţi tocmai.ro. Principalele date despre businessul olx.ro şi tocmai.ro: câte anunţuri publică, câţi vizitatori au şi ce cifră de afaceri au înregistrat O tranzacție la nivel internațional între grupul Naspers din Africa de Sud și norvegienii de la Schibstead Media Group a pus capăt luptei dure din ultimii ani dintre site-urile de anunțuri online olx.ro și tocmai.ro: olx.ro își va prelua rivalul și va deveni lider pe piața anunțurilor generaliste pe internet.

„Schibsted a ajuns la un acord cu Naspers pentru preluarea operațiunilor din Ungaria. Schibsted va vinde opera­țiunile deținute în România și Portugalia către Naspers“, potrivit anun­țului publicat pe bursă la finele săptămânii trecute de compania norvegiană. Com­pa­niile nu au oferit detalii despre valoarea tranzacției.

Tocmai.ro a fost lansat în 2009 de românul Ștefan Tocca, grupul norvegian intrând în acționariat în anul 2011. Olx.ro, fostul Mercador.ro, este un business online construit de la zero de Naspers în România, anul lansării fiind 2010.

Olx.ro și tocmai.ro s-au distanțat de restul competitorilor și au devenit principalii jucători de pe piața locală de anunțuri online, numărul de vizitatori și veniturile crescând odată cu dezvoltarea pieței de servicii online locale și a numărului de utilizatori de servicii de internet. De la aproximativ 1 milion de vizitatori unici pe lună în 2012, cele două site-uri aveau la finele anului 2014 circa 6 milioane de vizitatori unici pe lună, potrivit datelor SATI.

Modelul de business al celor două site-uri este asemănător: publicarea anunțurilor este gratuită, însă utilizatorii care vor ca anunțurile lor să fie mai bine plasate plătesc. În plus față de olx.ro, tocmai.ro le permite clienților să publice și bannere publicitare pe site.

Spre exemplu olx.ro cere aproape 9 euro pentru promovarea timp de 30 de zile a unui anunț de vânzare din categoria telefoane mobile. Tocmai.ro solicită 9 euro plus TVA pentru promovarea unui anunț timp de 30 de zile.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu