De ce au picat marile bănci europene testele de stres din SUA

Știrea a fost publicată vineri, 13 martie 2015, 03:47 în categoria

De ce au picat marile bănci europene testele de stres din SUA Diviziile americane ale coloșilor bancari Deutsche Bank, din Germania, și Santander, din Spania, nu au reușit să treacă „testul de stres“ bancar al Rezervei Federale a SUA menit să evalueze capacitatea instituțiilor financiare de a rezista unei noi crize financiare deoarece prezintă „deficiențe serioase“  în procesul de planificare a operațiunilor și în cel de administrare a riscurilor, scrie BBC.

Rezultatul testelor împiedică cele două bănci să redistribuie profiturile către acționari și reflectă poziția dură a FED-ului în raport cu băncile străine, notează Financial Times.

Cele 31 de instituții financiare testate anul acesta în SUA, care împreună controlează peste 80% din piața locală, au destule resurse financiare pentru a face față unui șoc, însă Rezerva Federală a identificat probleme în planurile financiare ale Santander și Deutsche Bank. De asemenea, conducerii Bank of America i s-a cerut să își ajusteze procedurile de evaluare a riscului din cauza „anumitor slăbiciuni“ cel târziu până în trimestrul al treilea din acest an. Toate celelalte 28 de bănci au trecut cu brio testele și urmează să distribuie cele mai mari dividende de la începutul crizei financiare, acesta fiind primul an în care toate băncile americane primesc aprobarea autorităților pentru redistribuirea de capital.

„Facem toate eforturile pentru a îndeplini în timpul alocat toate cerințele impuse de Rezerva Federală“, a afirmat Brian Moynihan, președintele Bank of America.

Conform unui oficial al Fed, orice instituție bancară care manifestă probleme cronice în planificarea capitalului și administrarea riscurilor se află în pericolul de a primi un ordin de încetare a activității care va obliga banca să efectueze anumite modificări sau să plătească amenzi.

Testul de stres organizat de Fed, denumit oficial  Comprehensive Capital Analysis and Review (Analiza și Evaluarea Generală a Capitalului), a fost introdus de autoritățile americane ca răspuns la criza financiară din 2007 și este menit să evalueze din punct de vedere calitativ și cantitativ dacă cele mai mari bănci care activează pe piața din SUA au „capacitatea de a împrumuta gospodăriile și afacerile chiar și în perioadele tumultoase“.

În anii anteriori, băncile care nu treceau testele erau forțate să suspende plata dividendelor către acționari, iar legea americană le permite autorităților să împiedice creditorii internaționali să distribuie profitul companiilor părinte în cazul în care acestea ar rămâne prea vulnerabile după remunerarea acționarilor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Sebastian Tănase

0 comments :

Trimiteți un comentariu