Franța trebuie să-și regăsească încrederea în creșterea economică pentru a se rupe de frică, a declarat președintele francez François Hollande. El s-a angajat ca alături de premierul Manuel Valls să-i „deturneze“ pe alegătorii Frontului Național înainte de alegerile din departamente. Frontul Național este un partid populist și naționalist, xenofob și antiimigraționist care a urcat în topul preferințelor electoratului francez în condițiile în care Hollande și-a pierdut masiv din popularitate pentru că n-a reușit să vindece anemia economiei pe care o conduce.
„Suntem în acea fază a relansării în care trebuie să deschidem ochii, să nu negăm nimic din realitate, nicio problemă, ci să avem încredere în ceea ce suntem“, a declarat Hollande cu ocazia vizitei la o întreprindere exportatoare dintr-un department al cărui electorat s-ar putea orienta către spectrul politic de dreapta în alegerile din 29 martie.
Franța este a doua economie ca mărime din zona euro.
Hollande, președintele Franței: „Nu vă mai fie frică, revenirea este aici“
Știrea a fost publicată vineri, 13 martie 2015, 03:47 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu