Primul credit cu dobândă fixă pe 30 de ani din România

Știrea a fost publicată vineri, 20 martie 2015, 16:48 în categoria

Primul credit cu dobândă fixă pe 30 de ani din România BRD-Groupe Société Générale oferă pe perioada târgului Project Expo (20-22 martie, Sala Palatului din București), un credit imobiliar cu dobândă fixă pe o perioadă de 30 ani, potrivit unui comunicat de presă al BRD.

Creditele acordate în monedă națională au o dobândă nominală de 6% (standard) și 5,70% (cu domicilierea veniturilor la BRD), în timp ce împrumuturile acordate în euro sunt oferite cu dobânzi de 5,20% și respectiv 5%.

Asta înseamnă că pentru un credit de 180.000 lei, contractat pe o durată de 30 de ani, cu o dobândă de 6%, suma lunară care trebuie plătită este de 1.160 lei. Aceasta descrește ulterior, iar suma totală de rambursat la finalul creditului este de 407.774 lei. În calcul sunt incluse: dobânda fixă de 6% pe an, comisionul de analiză a dosarului de 500 lei și asigurarea de viață de 0,045% pe lună, aplicată la soldul creditului.

Băncile au ezitat mult timp să-și asume riscul creșterii dobânzilor pe termen lung, incertitudinea fiind lăsată în seama clienților.

BCR, cea mai mare bancă locală, a lansat creditul de casă cu dobândă fixă de 6% pe primii zece ani. BRD venise anul trecut pe piață cu dobândă fixă de 4% pe an la euro timp de șapte ani, cu condiția ca avansul plătit de client să fie de minimum 25% din prețul imobilului.



0 comments :

Trimiteți un comentariu