Barbara Arlaud, 37 de ani, a venit pentru prima dată în România în 2000, la scurtă vreme după terminarea studiilor, pentru a face un stagiu de practică într-o companie de retail. I-au plăcut foarte mult oamenii, astfel că a decis să revină și să își deschidă un business propriu, mai exact să aducă în România franciza brandului de modă pentru copii OkaidiAdus în 2007 în parteneriat cu tatăl său, brandul a ajuns la cinci magazine și afaceri de 7-7,5 milioane de lei în 2014, potrivit datelor proprii.
„Am venit pentru prima dată în România acum 15 ani să fac un stagiu de două luni într-o companie de retail. Mi-a plăcut atât de mult încât am rămas un an. Apoi am revenit la Paris, unde am lucrat timp de doi ani pentru aceeași companie, însă mi-am dorit să mă întorc. Inițial am revenit la București cu același angajator, însă am vrut să pornesc un business propriu, astfel că am mers la Salonul de francize de la Paris în 2006.“
Acolo s-a întâlnit cu oficialii grupului Id Group, care deține printre altele brandurile Okaidi, Obaibi, Jacadi. Prezent în peste 70 de țări, grupul are 1.200 de magazine, din care 800 doar Okaidi. Oficialii grupului de modă i-au oferit ei și tatălui său franciza brandului Okaidi pentru România, prima unitate fiind deschisă în februarie 2007 în galeria comercială a Carrefour Orhideea. „Acesta este modelul lor de dezvoltare în străinătate, doar prin franciză. În Franța se extind atât direct, cât și în franciză.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu