„A devenit mai atractiv să investești în imobiliare decât să plasezi banii în bancă“

Știrea a fost publicată miercuri, 29 aprilie 2015, 02:01 în categoria

„A devenit mai atractiv să investeşti în imobiliare decât să plasezi banii în bancă“ Piața locală de zidărie, formată din cărămizi și BCA, a reușit să crească în primul trimestru, în contextul unei reveniri a sectorului rezi­dențial, chiar dacă a fost o perioadă de extra­sezon, scrie revista Business Construct, în edi­ția care apare joi alături de Ziarul Financiar.

„Dacă ne uităm la rezultatele obținute în trimestrul 1 din 2015 comparativ cu aceeași perioadă a anul anterior, volumele vândute au crescut cu 51%. Valoric, am crescut mai mult, cu 68%, la peste 11 milioane de lei“, spune Liviu Stoleru, directorul general și președintele Consiliului de Administrație al producătorului de cărămizi

Cemacon

. În opinia sa, revenirea pieței pe plus anul trecut a redat optimismul în rândul jucătorilor cu privire la perspectivele din 2015. „Ne așteptăm ca piața blocurilor ceramice să înregistreze un avans de minimum 13-15% la nivelul întregului an“, a adăugat Stoleru. Printre factorii cu influență pozitivă asupra pieței se numără îmbunătățirea condițiilor de finanțare, dar și scăderea dobânzilor la depozite, elemente care pot determina creșterea apetitului pentru investiții în construcții.

„Devine mult mai atractiv să investești în sectorul imobiliar decât să plasezi banii în depozite bancare“, a punctat șeful Cemacon. Cifra de afaceri a producătorului de cărămizi a crescut cu 31% anul trecut, de la 48,3 milioane lei la 63,1 milioane lei. Cei mai mari acționari ai Cemacon sunt fondul de investiții KJK Fund, firma Consultanță Andrei&Andrei; și SSIF Broker, care dețin cumulat peste 80% din acțiunile companiei, conform celor mai recente date disponibile.

Primul trimestru al anului 2015 a readus zâmbetul pe buzele producătorilor de materiale de construcții, care spun că au avut vânzări cel puțin egale cu cele din primele trei luni ale anului trecut, dacă nu chiar semnificativ mai mari. Deși pentru unele segmente ale pieței materialelor de construcții, evaluată la circa 3 miliarde de euro, livrările din primul trimestru contează prea puțin în ansamblul întregului an, jucătorii avansează prognoze optimiste pentru perioada următoare, „regresul“ fiind, deocamdată, un termen care nu mai este folosit în estimările ce țin de 2015.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioan Dornescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu