Apartamentele vechi cu trei camere s-au ieftinit cu 1.600 de euro în martie, dar prețul mediu nu coboară sub 75.000 de euro

Știrea a fost publicată luni, 6 aprilie 2015, 12:41 în categoria

Apartamentele vechi cu trei camere s-au ieftinit cu 1.600 de euro în martie, dar preţul mediu nu coboară sub 75.000 de euro Prețul mediu solicitat pentru aparta­men­tele vechi cu trei camere din Bu­cu­rești a scăzut în luna martie pen­tru pri­ma oară de la începutul anului, atin­gând o medie de circa 75.300 de euro, potrivit Indexului imobiliar al ZF, realizat în cola­borare cu firma de consultanță imobiliară Cold­­well Banker, pe baza oferte­lor din Anunțul Tele­fonic. Dacă în primele două luni ale lui 2015 prețurile au avut o tendință de ușoară creș­tere, în schimb în martie prețul pentru lo­cu­in­țe­le vechi de trei camere a scăzut cu puțin peste 2% față de februarie, dar s-a majorat cu 1,2% față de a treia lună a anului trecut. Astfel, în medie apar­­ta­­mentele au pierdut circa 1.600 de euro din va­loare în martie față de februarie, dar analiștii spun că tendința în piață este de stabilizare a prețurilor.

„E o linie de constanță care se manifestă de aproximativ un an de zile la nivel de prețuri. Plus sau minus 2-3% sunt fluctuații prea mici ca să aibă o semnificație. În următoarele luni, estimăm că nu se vor înregistra fluctuații majore în prețurile apartamentelor, ci tot în marjele de plus sau minus 3%“, spune Gabriel Voicu, director al diviziei New Homes în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania. Printre cele mai mari reduceri de preț s-au înregistrat în cartiere precum Aviației, unde apartamentele au „pierdut“circa 10.000 de euro din valoare într-o lună, până la 105.000 de euro, precum și Mihai Bravu, unde locuințele vechi de trei camere costau în martie circa 70.000 de euro, mai puțin cu 11.000 de euro față de februarie.

Pe de altă parte, în zone precum Dristor sau Piața Iancului prețurile apartamentelor au consemnat un plus de câteva mii de euro în luna martie, depășind borna de 70.000 de euro, în timp ce în zone precum Colentina sau Crângași, locuințele au mai câștigat în valoare circa 1.000 de euro în a treia lună a anului.

Prețurile medii ale apartamentelor vechi de trei camere au cunoscut o scădere masivă după 2008, când se tranzacționau în medie cu 139.000 de euro, adică aproape dublu față de prețul lor din prezent. Începând însă de acum circa un an, prețul mediu al acestora s-a stabilizat în plaja de circa 74.000-76.000 de euro, evident cu diferențe în funcție de cartierele în care sunt situate. În prezent cele mai ieftine cartiere sunt Berceni șI Colentina, unde un apartament vechi de trei camere costă în medie 59.000 de euro, în timp ce în zonele ultracentrale Victoriei și Unirii astfel de locuințe ajung să coste 115.000-117.000 de euro, potrivit datelor din Indexul Imobiliar.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu