Criza a tăiat 120.000 de locuri de muncă din industria textilă

Știrea a fost publicată joi, 9 aprilie 2015, 05:21 în categoria

Criza a tăiat 120.000 de locuri de muncă din industria textilă Criza financiară și ascensiunea rapidă a piețelor din Asia au dus la dispariția a peste 120.000 de locuri de muncă din industriile de textile, îmbrăcăminte și încălțăminte în perioada 2007-2014. În aceeași perioadă însă, salariile celor peste 220.000 de angajați rămași în domeniu au crescut cu aproape 80%, făcând pași timizi către media pe economie.

Astfel, salariul mediu brut în industriile de textile, îmbrăcăminte și încălțăminte a ajuns anul trecut la 1.610 lei, fiind în continuare cu circa 30% sub media pe economie. Joburile de croitor și cusător sunt printre cele mai prost plătite în România, alături de cele de casier în magazine și menajeră în HoReCa.

„Anii ’90 au fost anii de glorie ai lohnului în România, însă apoi au apărut tot mai multe companii multinaționale care pe o calificare similară plăteau salarii chiar mai bune. Migrația a fost naturală”, explică reducerea numărului de salariați din domeniu cu circa 30% Florin Godean, country manager al firmei de recrutare și închiriere de forță temporară de muncă Adecco.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu