După ce Grecia i-a făcut ochi dulci în văzul lumii, Rusia trimite avertismente Europei

Știrea a fost publicată marți, 14 aprilie 2015, 04:36 în categoria

După ce Grecia i-a făcut ochi dulci în văzul lumii, Rusia trimite avertismente Europei Monopolul rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom, controlat de stat, i-a amenințat pe eventualii opozanți ai proiectelor South Stream și Turkish Stream care vor să primească în continuare gaze rusești că va întrerupe livrările.

După ce a renunțat la construirea gazoductului South Stream, care ar fi trecut pe sub Marea Neagră și ar fi adus gaze în EU trecând prin Bulgaria, Serbia și Ungaria, Rusia își pune în aplicare planurile de a construi Turkish Stream, o conductă care va trece prin Turcia și apoi prin Grecia. Astfel, Moscova va desființa până în 2019 statutul Ucrainei de centru vital pentru exporturile de gaze rusești către Europa, scrie Reuters.

„Dacă cineva se gândește să blocheze Turkish Stream, face o greșeală gravă. În primul rând, gazele ar putea pleca spre alte piețe. Apoi, putem face și o pauză dacă este nevoie“, a declarat Alexei Miller, CEO-ul Gazprom la o conferință organizată la Berlin. El a afirmat că UE va trebui să dea garanții că va achiziționa în viitor gaze din Rusia.

Tot la Berlin, ministrul rus al energiei Alexander Novak a explicat că Rusia nu intenționează să prelungească acordul pe care îl are cu Ucraina pentru tranzitul gazelor rusești după expirarea acestuia în 2019. Aproape o treime din cererea de gaze din UE este acoperită de importurile din Rusia.

Novak a atenționat că UE va fi puternic dependentă de importurile de gaze din Rusia în următorii cel puțin 25 de ani în pofida planurilor de a limita influența Rusiei în această privință.

Declarațiile oficialilor ruși vin după ce premierul elen Alexis Tsipras și-a exprimat săptămâna trecută într-o întrevedere la Kremlin cu președintele rus Vladimir Putin interesul ca Grecia să participe la proiectul Turkish Stream. Putin a spus că nu s-a încheiat vreun acord specific și că Atena va decide singură. Guvernul grec a precizat vineri că va accepta ca gazoductul rusesc să treacă pe teritoriul grec.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu