
Guvernul a făcut o mișcare surpriză anunțând reducerea de la 1 iunie a TVA la 9% de la 24%, nu doar la alimentele de bază, ci pentru toate produsele agroalimentare, băuturile nealcoolice și servicii din alimentația publică, fără diferențiere.
Vom gestiona mai bine această reducere decât dacă am fi scăzut taxa doar la anumite produse, a explicat ieri premierul Victor Ponta. Efortul financiar pentru buget este de 5 miliarde de lei, până la finele anului (șapte luni), ceea ce înseamnă că dacă reducerea se va reflecta în totalitate în prețurile la raft, în buzunarele cumpărătorilor va rămâne o sumă identică.
Jucători din industria de profil, dar și economiștii au calificat măsura drept foarte bună, deși încă există rețineri față de sustenabilitatea unei astfel de măsuri.
„Reducerea TVA va însemna pentru consumator prețuri mai mici la raft în magazine sau în meniul din restaurante. Pentru economie va însemna reducerea evaziunii fiscale“, spune Dragoș Petrescu, vicepreședintele Asociației Patronale a Hotelurilor și Res-taurantelor din România (HORA) și proprietarul grupului City Grill.
Pentru industria restaurantelor și a hotelurilor anunțul de ieri este o mare surpriză întrucât noul Cod fiscal prevedea reducerea la 9% a TVA doar la alimente de bază.
Aceeași surpriză a fost și pentru jucătorii din industria băuturilor nonalcoolice. „Toată piața s-a prăbușit după 2009, au fost scăderi an de an și nu doar în industria băuturilor nealcoolice. Orice măsură luată acum în economie își va arăta efectele în timp și vorbim de ani. Poate că anul ăsta vom vedea o revenirea a pieței față de anul trecut, însă până să ajungem la nivelul din 2009 este cale lungă“, a explicat Octavian Crețu, acționarul majoritar și președintele Romaqua, cel mai mare jucător local de pe piața băuturilor nealcoolice.
Premierul Ponta a spus ieri că are deja o parte din bani pentru acoperirea golului bugetar rezultat din reducerea TVA întrucât Ministerul Finanțelor își propusese să strângă la buget în T1 50,1 mld. lei și a strâns 53,4 mld. lei, în vreme ce pe partea de ieșiri își propusese să cheltuiască 55,4 mld. lei, dar nu a cheltuit decât 48 mld. lei. Prin urmare, diferența dintre venituri și cheltuieli față de program este de 5,4 mld. lei în T1, ceea ce face posibilă reducerea TVA din acest an, potrivit șefului Executivului.
Antreprenorii din industria de profil spun că măsura se va vedea în sporirea volumului de vânzări, însă aici condiția este ca reducerea să se reflecte în prețuri. Dacă scăderea TVA cu 15 puncte ar fi transferată în prețurile produselor cărora li se aplică taxa de 9%, acestea ar trebui să se ieftinească la raft cu 12%.
„Când TVA de 9% intră în vigoare la 1 iunie, trebuie să se ducă aproape toată în preț“, a spus ieri premierul, care a cerut Ministerului Agriculturii și ANAF să verifice dacă diminuarea TVA va fi reflectată în preț.
În prezent, cu 24%, România are una dintre cele mai ridicate taxe standard pe valoare adăugată din UE, fiind depășită doar Ungaria (TVA de 27%), Suedia (TVA 25%) și Danemarca (TVA 25%). În UE, cotele reduse de TVA, în funcție de diferitele sortimente alimentare cărora li se aplică acestea, pleacă de la 18% în Ungaria și ajung la 0% în Marea Britanie sau Irlanda. Pe de altă parte, în România, ponderea cheltuielilor cu alimentele în veniturile populației este cea mai ridicată din UE – 32%, față de media UE de 18%. Cel mai puțin cheltuiesc cu alimentele, ca pondere în venituri, britanicii și austriecii (13%).
Industria alimentară românească a generat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de aproape 40 mld. lei (9 mld. euro), dar cu un sold negativ - diferența dintre pierderile și profitul brut de 200 mil. lei (45 mil. euro).
Deși sectorul are cu 475 de firme mai puțin față de 2008, cifra de afaceri totală a firmelor a crescut cu peste 25%, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerțului.
Pierderile brute ale companiilor s-au adâncit de la un miliard de lei în 2008 la peste 1,5 mld. lei în 2013, în timp ce din industrie au plecat în jur de 15.000 de salariați.
Pentru o companie miza prezenței în industria alimentară românească este enormă având în vedere că aici este a șaptea piață de consum din Uniunea Europeană ca mărime.
Florin Rizea, șeful fabricii de mezeluri Meda Prod 98, unul dintre cei mai mari 20 de producători de mezeluri de pe piața locală, arată că este prima dată când are loc o reducere de TVA în condițiile în care până acum am avut o majorare: „Lipsește predictibilitatea în condițiile în care trebuie modificate toate sistemele informatice. Vor fi sincope în primele zile“.
Sorana Georgia, director executiv al Billa, opinează că reducerea TVA se va vedea în calitatea produselor cumpărate, nu neapărat în volum. dar Nicolae Ciuleac, proprietarul Carniprod Tulcea, crede contrariul: „Va mai fi încă o porție de mâncare la masă. Marjele de câștig ale comercianților nu se vor modifica pentru că prețurile vor fi corectate la raft“.
Scăderea TVA anunțată din iunie este apreciată nu doar de jucători din industria de profil, ci și de consultanții fiscali sau economiști și bancheri.
Potrivit Ramonei Jurubiță, partener, head of taxation services la KPMG România, decizia de reducere a TVA este la prima vedere un lucru pozitiv, în contextul în care economia are nevoie de o creștere a consumului, dar nu ar trebui implementată decât dacă există o analiză fundamentată a impactului așteptat.
Mihaela Mitroi, liderul departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC, opinează că scăderea TVA la alimente va contribui la stimularea consumului, va reduce sărăcia în rândul populației cu venituri reduse și ar putea duce la diminuarea evaziunii fiscale din agricultură, industria alimentară și retail, mai ales dacă va fi însoțită de controale fiscale în zonele cu risc sporit de evaziune.
Radu Crăciun, economistul-șef al BCR, a subliniat că măsura va avea un efect pozitiv asupra prețurilor la raft, chiar dacă este de așteptat ca și producătorii și comercianții să fie tentați să benficieze de pe urma acestei scăderi.
Potrivit lui Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania, reducerea TVA-ului la produse alimentare și servicii de alimentație ar trebui să contribuie la ajustarea prețurilor acestor bunuri, dar și la atenuarea evaziunii fiscale, iar aceste decizii de relaxare fiscal-bugetară vor avea un impact în economia reală mai puternic dacă se vor reflecta asupra cererii de bunuri și servicii made in România și mai puțin asupra importurilor.
Cum și-a fundamentat Guvernul decizia de reducere a TVA la alimente de la 1 iunie
+ Măsura este sustenabilă (cost estimat de 5 miliarde de lei pe an; din care 3,3 miliarde de lei au fost deja încasați suplimentar pe primul trimestru)
+ Măsura este ușor de administrat, prin aplicarea ei generală la toate alimentele și băuturile nealcoolice, precum și serviciile de alimentație publică;
+ Ponderea cheltuielilor cu alimente în veniturile populației - cea mai mare din UE;
+ Reducerea evaziunii în domeniu (în prezent, evaziunea la alimente este una din cele mai mari din România), creșterea competiției;
+ Siguranța alimentară, producție și consum intern;
+ Locuri de muncă fiscalizate în agricultură, industria agroalimentară și alimentația publică.
0 comments :
Trimiteți un comentariu