Șeful cu strategia al Ebay și directorul Dream It Ventures vin în România pentru a le fi mentori tinerilor antreprenori

Știrea a fost publicată joi, 9 aprilie 2015, 02:51 în categoria

Şeful cu strategia al Ebay şi directorul Dream It Ventures vin în România pentru a le fi mentori tinerilor antreprenori Tinerii antreprenori din România, dar și din statele din regiune, vor fi îndrumați timp de o săptămână de manageri precum Peter Coles, directorul de strategie globală al platformei de comerț online Ebay, sau de Mark Wachen, directorul Dream It Ventures, unul dintre cele mai mari acceleratoare din SUA și din lume.

Organizat de Young Leaders Club, evenimentul se va desfășura în perioada 21-28 iunie la Mamaia, județul Constanța. În cadrul programului vor participa 30 de tineri, care vor fi îndrumați de oameni de afaceri români sau străini și vor beneficia de finanțare, dacă va fi cazul, de la investiori.

Până în prezent, programul a atras participanți din 17 țări precum Germania, Turcia, Rusia, Olanda, Grecia, Azerbaidjan, Polonia sau Bulgaria. Anual, la acest program participă și câte 7- 8 studenți români de la universități de top din Europa și din SUA. Taxa de participare este de 300 de euro, iar înscrierile se pot face până pe 1 iunie. Adelina Mihai



0 comments :

Trimiteți un comentariu