Ștefan Vuza țintește afaceri de 300 milioane de lei la Chimcomplex Borzești, alimentate de exporturi

Știrea a fost publicată miercuri, 8 aprilie 2015, 03:04 în categoria

Ştefan Vuza ţinteşte afaceri de 300 milioane de lei la Chimcomplex Borzeşti, alimentate de exporturi Combinatul chimic Chimcomplex Borzești (simbol bursier CHOB), controlat de Ștefan Vuza, și-a majorat afacerile cu 7% anul trecut, la 187 milioane de lei, și se așteaptă ca exporturile pe piața regională să îi susțină creșterea afacerilor cu încă 50% de-a lungul următorilor patru ani, către nivelul de 300 milioane de lei.

Compania, care produce sodă caustică, acid clorhidric și alte substanțe utilizate în industria chimică, energie și metalurgie, își bugetează pentru 2015 un avans de aproape 10% al afacerilor, către cifra de 205 milioane de lei, în timp ce profitul net este previzionat la 4,9 milioane de lei, în creștere cu 23% față de anul trecut.

„Estimarea noastră este că vom putea crește cu 50-70% în următorii patru ani față de afacerile din 2014. În momentul acesta avem pro­duse la care dacă am mai deschide o linie de producție de capacitate similară tot nu am face față“, a spus Dumitru Coman, direc­to­rul ge­neral al Chim­complex Borzești.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu