Un acord „nuclear“ între Iran și marile puteri ar descătușa energia unei țări care deja face jocurile în Orientul Mijlociu

Știrea a fost publicată luni, 6 aprilie 2015, 20:37 în categoria

Un acord „nuclear“ între Iran şi marile puteri ar descătuşa energia unei ţări care deja face jocurile în Orientul Mijlociu Aproape tot ceea ce înseamnă schimbare în Orientul Mijlociu are acum amprenta Iranului, semn că puterea geopolitică a acestei țări izolate de lumea occidentală crește pe măsură ce influența Americii scade în regiune.

Un acord al Teheranului cu cele mai puternice state ale lumii privind dezvoltarea industriei nucleare iraniene ar putea aduce și descătușarea potențialului economic uriaș al acestei țări cu 80 de milioane de locuitori și cu unele dintre cele mai mari rezerve de petrol ale lumii.

Iranul are a doua cea mai numeroasă populație din Orientul Mijlociu, deține 9% din rezervele dovedite de petrol ale lunii și 18% din cele de gaze naturale. Subsolul abundă cu minerale de importanță strategică. Succesul negocierilor de la începutul acestei luni dintre, pe de o parte Marea Britanie, China, Rusia, SUA și Germania, iar de cealaltă Iranul, cu scopul de a limita capacitatea nucleară iraniană astfel încât să facă imposibil pentru statul islamist să construiască arme nucleare arată că șansele unui acord final sunt mari, caz în care Occidentul va ridica sancțiunile, cel puțin pe cele economice, cu care presează Teheranul. Analiștii iranieni estimează că în aceste condiții comer­țul Iranului cu UE, de 7,6 miliarde euro anul trecut, poate crește cu 400% până în 2018. Companiile asiatice s-au aliniat deja la startul pentru cucerirea pieței iraniene a construcțiilor. Vestul speră că prin ridicarea sancțiunilor  - economice, energetice și bancare - va consolida segmentele moderate ale guvernului de la Teheran, explică The Wall Street Journal.

În prezent, Iranul este afectat de un embargo petrolier și de excluderea băncilor iraniene din rețeaua de tranzacții internaționale, esențială pentru transferurile electronice. Restricțiile impuse de SUA blochează întoarcerea în Iran a peste 100 de miliarde de dolari în venituri din petrol.

Un diplomat european implicat în negocieri estimează că dacă sunt ridicate sancțiunile, economia iraniană ar putea ajunge la un ritm amețitor de creștere de 8% pe an.

„Arcul iranian de putere“, de la Bagdad la Mediterana

Iranul se folosește, spre disperarea Israelului, direct sau indirect de forța militară pentru a-și crește influența în Orientul Mijlociu. În lupta pentru dominare dusă cu regatul sunit al Arabiei Saudite, Iranul șiit a creat ceea ce este descris ca fiind „un arc de putere“, sau ascensiunea șiită, care unește Bagdadul, Damascul, Beirutul și Mediterana,

notează The Fiscal Times. Sfera iraniană de influență se întinde din Irak, unde 20.000 de șiiți sprijiniți de Teheran luptă contra armatei ISIS (șiiți sunt însoțiți de doar 3.000 de militari și polițiști irakieni), până în Siria, unde Teheranul îl sprijină la putere pe președintele Bashar al-Assad, care are pe cap patru ani de război civil. Influența iraniană atinge Libanul, unde puterea de necontestat este Hezbollah, militanți susținuți de iranieni, și Yemenul, unde rebelii șiiți Houthi au preluat controlul guvernului.

De ce sunt acceptate riscurile

În aceste condiții, pare hazardare relaxarea presiunilor exercitate asupra Iranului. Însă există motive pragmatice clare pentru care un acord între marile puteri ale lumii și Iran ar trebui susținut, notează Bloomberg. Primul beneficiar ar fi tineretul și populația educată, a căror ieșire din izolare ar ajuta la descătușarea potențialului țării. Ascensiunea lor va deveni cu timpul o contrapondere la forța revoluționarilor îmbătrâniți din Teheran, care au profitat de pe urma embargoului și a sancțiunilor. De altfel, explozia lumii digitale și a informației face să crească cererea pentru demnitate și egalitate, care poate deveni violentă dacă este oprimată sau ignorată.

De asemenea, acordul nuclear s-ar putea dovedi a fi cea mai mare realizare de politică externă a celor opt ani de mandat ai președintelui american Barak Obama. Acordul ar reprezenta o apropiere istorică între teocrația iraniană, considerat mult timp un sponsor cu greutate al terorismului într-o „axă a răului“ și „Marele Diavol“, așa cum regimul islamic denumește SUA. Acordul este negociat din 2003, iar .

Israel

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, o țară care are propriul arsenal nuclear, dezvoltat clandestin, și-a relaxat retorica privind „afacerea“ iraniană de la una belocoasă la una de compromis. El în niciun caz nu acceptă rezultatul negocierilor de la începutul lunii deoarece acesta este „un acord rău“ care ar lăsa Iranul cu o „vastă infrastructură nucleară, care ar legitima programul nuclear al Iranului, ar impulsiona economia iraniană și agresiunea și teroarea Iranului în Orientul Mijlociu și dincolo de acesta“. În schimb, el vrea „Un acord mai bun“ care să includă „reconoașterea clară din partea Iranului a dreptului Israelului de a exista“. Israelul nu este parte în negocieri. Acordul ar trebui să capete forma finală până pe 30 iunie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu