Transporturile susțin că pun 1.000 km de autostrăzi noi pe harta României în cinci ani deși au construit doar 600 km în peste douăzeci și cinci de ani

Știrea a fost publicată marți, 12 mai 2015, 01:33 în categoria

Transporturile susţin că pun 1.000 km de autostrăzi noi pe harta României în cinci ani deşi au construit doar 600 km în peste douăzeci şi cinci de ani Circa 960 de kilometri de autostrăzi noi, pe rute precum Sibiu-Pitești, Câmpia Turzii-Târgu Mu­reș sau Bacău-Pașcani, sunt pro­puși să apară pe harta ru­tieră a României până în 2020, nota de plată pentru aceste drumuri fiind de 8,8 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF pe baza strategiei de implementare a Master Planului General de Transport, documentul care indică prioritățile naționale în materie de infrastructură de transport până în 2030.

În 26 de ani, de la Revoluție, România a construit sub 600 de kilometri de autostrăzi, având în prezent o rețea totală de circa 700 de kilometri de șosele de mare viteză.

„Prioritatea zero“ în materie de infrastructură rutieră, așa cum a fost numită de Ministerul Transporturilor, este autostrada Sibiu-Pitești, care va costa puțin peste 2 miliarde de euro, din care circa 520 de milioane de euro vor fi bani de la Uniunea Europeană, 374 de milioane de euro vor proveni din bugetul de stat și aproape 1,2 miliarde de euro vor fi împrumuturi, potrivit strategiei de implementare a Master Planului General de Transport. Lucrările la această autostradă vor începe în 2017 și vor fi finalizate în 2020. Deocamdată pentru autostrada Sibiu-Pitești nu au început încă nici revizuirea și actualizarea studiului de fezabilitate, deși la începutul lunii februarie CNADNR a desemnat asocierea Spea Ingineria Europea – Tecnic Consulting Engineering drept câștigătoare a contractului de realizare a studiului de fezabilitate. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a decis că CNADNR trebuie să reevalueze ofertele depuse pentru această licitație.

Autostrăzile care vor fi inaugurate cel mai repede sunt Lugoj-Deva (loturile 2, 3 și 4) și Sebeș-Turda, fiecare cu o lungime de circa 70 de kilometri, care de altfel sunt deja în lucru în prezent. Semne de întrebare planează momentan asupra autostrăzilor Comarnic-Brașov și Craiova-Pitești, care în Master Plan sunt propuse a fi construite prin parteneriate public-private.

În cazul Comarnic-Brașov, în următoarea perioadă statul ar trebui să anunțe dacă merge mai departe cu proiectul de concesiune, pentru care a ales deja investitori privați în urmă cu mai bine de un an. Și Craiova-Pitești se află în perioada de dialog competitiv a unui proiect de concesiune, despre ale cărui rezultate nu s-a mai auzit însă nimic de foarte multe luni de zile.

Alți 300 de kilometri de autostrăzi ar urma să fie construiți în România după 2021, potrivit datelor din Master Plan.

În total, pentru perioada 2014-2020, România are nevoie de 12,6 miliarde de euro pentru a finanța proiectele de infrastructură rutieră, iar deocamdată are un „deficit“ de 7,98 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că trebuie să găsească resurse financiare să acopere această sumă.

Pentru perioada 2021-2030, ne­cesarul de finanțare este de 17 miliarde de euro, iar deficitul este de 8,3 miliarde de euro, potrivit datelor din strategia de implementare a Master Planului Ge­neral de Transport.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu