CNADNR a anulat procedura pentru atribuirea contractului de concesiune pentru construcția autostrăzii Comarnic-Brașov, care trebuia să fie construită de francezii de la Vinci, austriecii de la Strabag și grecii de la Aktor.Aceasta este cea de-a treia încercare a statului român de a construi această șosea în concesiune sau parteneriat public-privat care eșuează, având în vedere că în ultimul deceniu guvernele care s-au perindat la Palatul Victoria au tot încercat să susțină acest proiect într-o formulă care să fie finanțată de investitori privați.
În fiecare dintre cele trei încercări, francezii de la Vinci au fost implicați în concesiune, fiind investitorul privat care dorea să finanțeze construcția. Ulterior, în a doua încercare au mers alături de grecii de la Aktor, iar la al treilea “experiment” s-au aliat și cu austriecii de la Strabag.
Anunțul privind eșecul autostrăzii vine în contextul în care momentan România nu are un ministru al transporturilor, Ioan Rus, cel care a ocupat în ultimul an această funcție, dându-și demisia în urmă cu o săptămâna ca urmare a unor declarații despre românii din diaspora.
0 comments :
Trimiteți un comentariu