Ghețea, CEC Bank: Există perspectiva unor fuziuni, a unor achiziții, o restructurare a acționariatului în sistemul bancar

Știrea a fost publicată luni, 8 iunie 2015, 12:18 în categoria

Gheţea, CEC Bank: Există perspectiva unor fuziuni, a unor achiziţii, o restructurare a acţionariatului în sistemul bancar Relația bancă-client este cel mai nevralgic punt al sistemului bancar românesc, un punct nevralgic al sistemelor bancare din regiune, iar cu cât această problemă va fi atenuată, rezolvată mai repede, cu atât sistemul economic, economia țării va beneficia mai repede de oportunitățile pe care le oferă creditul, în condițille în care România este o țară în care intermedierea bancară este covârșitoare, a spus Radu Ghețea, președintele CEC Bank și președinte de onoare al Asociației române a băncilor (ARB) la ZF Bankers Summit ’15.

“Slăbiciuni la zi ar mai fi cele externe, există o perspectivă a unor fuziuni, a unor achiziții, o restructurare a acționariatului în cadrul sistemului bancar. Este o etapă în care nu îți poți permite să faci dezvoltări foarte laborioase atât timp cât există aceste procese. Probabil că această etapă se va termina destul de repede”, a mai spus Gheșea.

El a adăugat că la capitolul plusuri se poate spune că sistemul bancar a ieșit cu bine din criză șI nu au fost seisme sau lucruri care să ducă la insolvență sau falimente.

Alte declarații făcute de Radu Ghețea:

Guvernatorul BNR spunea acum câteva zile că să ne ferim de momentul în care deponenții nu vor mai fi interesați să aducă bani la bancă. Dacă toți am conștientiza acest lucru, vom ține dobânzile la credite șI la depozite la un nivel care să facă posibilă activitatea bancară.

Trebuie să ne adaptăm la piață și să lucrăm cu marje foarte mici, sistemul bancar are capacitatea pentru acest lucru. Pe măsură ce piața de real estate va cunoaște o anumită evoluție crescătoare, o să vedem șI o creștere a profitabilității băncilor, venită din vânzările de active pe care noi am făcut write-off, am scos în afara bilanțurilor.

Nu cred că o să ducem lipsă de fonduri atât timp cât va fi cerere bancabilă.

Digitalizarea bancară va avea un efect diferit decât se întâmplă în present în alte părțI ale lumii. În România, digitalizarea bancară va grăbi bancarizarea populației. Sistemul bancar românesc va exploata acest lucru, mizăm foarte mult pe introducerea mobile banking.

Prezența noastră în mediul rural s-a dovedit una benefică pentru persoanele fizice autorizate, cei care au o fermă cu câteva animale și care au beneficiat de subvenții din partea statului sau a UE.

Pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat, nu ne-am gândit să ne extindem, ci să ne consolidăm acolo unde apar și primele semne că localitatea respectivă să va dezvolta, că există o industrie în care merită sa fii prezent.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu