Monica Jiman, Pentalog: 20 dintre angajații noștri din România au 10% din acțiunile companiei

Știrea a fost publicată vineri, 19 iunie 2015, 00:48 în categoria

Monica Jiman, Pentalog: 20 dintre angajaţii noştri din România au 10% din acţiunile companiei Un număr de 20 de români, care sunt angajați ai furnizorului francez de servicii de consultanță și dezvoltare de software Pentalog, au ajuns să dețină un pachet de circa 10% din acțiunile companiei, ca parte a unui program lansat în urmă cu cinci ani cu scopul de a atrage și păstra oamenii în firmă în contextul competiției dure pe resurse umane din industria de IT.

„În anul 2010, în cadrul grupului Pentalog a fost realizată o mărire de capital, în cadrul căreia toți angajații care se aflau în companie cel puțin din anul 2005 au putut să achiziționeze acțiuni. Astfel, în prezent în jur de 50 de angajați dețin 92% din acțiunile companiei, majoritatea fiind din România (aproximativ 20), apoi din Franța, Republica Moldova, Germania și Vietnam. Este o metodă bună de fidelizare și de motivare a angajaților, care au în acest mod acces la informatii strategice ale companiei și sunt implicați în luarea unor decizii majore“, a declarat pentru ZF Monica Jiman, directorul general adjunct al Pentalog.

Posibilitatea de cumpărare de acțiuni de la angajator este o metodă de creștere a devotamentului profesional al angajaților, folosită mai ales în companiile americane, și este un beneficiu destinat top managementului, care nu a fost foarte popular în România. Totuși, în ultimii ani companiile din zona IT au început să acorde astfel de beneficii angajaților, în speranța de a-i reține mai mult în companie, în contextul în care firmele sunt dispuse să ofere pachete salariale semnificativ mai mari IT-iștilor seniori care vor să își schimbe locul de muncă. Salariul unui programator senior în România pornește de la 2.000 de euro net pe lună, potrivit datelor din piață.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai

0 comments :

Trimiteți un comentariu