Statul va ceda controlul la Tarom doar dacă compania atrage un investitor european

Știrea a fost publicată vineri, 5 iunie 2015, 11:23 în categoria

Statul va ceda controlul la Tarom doar dacă compania atrage un investitor european Singura mare companie din portofoliul Ministerului Transporturilor care nu a reușit să revină pe profit anul trecut, operatorul aerian

Tarom

, se află în negocieri de privatizare, statul urmând să păstreze 51% din acțiuni dacă investitorul va fi din afara Uniunii Europene sau să cedeze majoritatea titlurilor dacă va fi vorba de o companie europeană, potrivit premierului Victor Ponta.

„Tarom e o companie bună, cu perspectivă regională bună, dar trebuie restructurată, să revină pe profit, iar noi suntem deciși să atragem un investitor strategic. Există negocieri, dar încă nu e nimic oficial, desigur, cu mai multe companii. Suntem deschiși la orice investitor serios care ar putea ajuta Tarom să se modernizeze“, a spus Ponta.

Declarația premierului vine în contextul în care Tarom a acumulat pierderi de peste 1 miliard de lei de la începutul crizei și a bugetat un nou minus pentru 2015. În timp ce CFR Marfă și CFR Călători, celelalte mari companii din subordinea Ministerului Transporturilor care acumulaseră pierderi în ultimii ani, au reușit să revină pe profit anul trecut, Tarom pare că nu mai iese din hora minusurilor de foarte mulți ani.

Mai mult, după ce a încheiat 2014 cu o pierdere de 119 milioane de lei, în 2015 va avea un nou minus de 8 milioane de lei. De altfel, și ministrul transporturilor Ioan Rus spunea anul acesta că Tarom este singura companie din portofoliul ministerului care are „probleme mari“. În urmă cu o lună, Ponta afirma de asemnea că Tarom își poate găsi salvarea printr-un parteneriat cu linii aeriene din țările arabe, printre numele vehiculate fiind Turkish Airlines, Emirates și Etihad.

Situația Tarom este una extrem de delicată, în contextul în care operatorul aerian se chinuie de câțiva ani să se restructureze, inclusiv prin instituirea de management privat, care deocamdată însă nu a dat roade. De altfel, Tarom a trecut prin mai multe valuri de schimbări la nivel de conducere din noiembrie 2012 și până în prezent.

Spre deosebire de Tarom, unde varianta listării la bursă este exclusă din start din cauza faptului că se află pe pierdere, astfel că nu ar fi o companie atrăgătoare pentru investitori, Compania Națională Aeroporturi București, care gestionează cele două aeroporturi din Capitală, Henri Coandă și Aurel Vlaicu, ar urma să fie scoasă la bursă pentru listarea a 20-30% din acțiuni.

„Aeroporturi București este pe profit, se dezvoltă foarte rapid și am început procesul pentru o listare IPO. Ideea e să creștem capitalul, nu să luăm banii pentru buget - noi acțiuni și să lăsăm noul capital în companie pentru dezvoltare“, a spus Ponta.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu