Topul companiilor listate la bursă cu cele mai mari disponibilități de cash

Știrea a fost publicată duminică, 7 iunie 2015, 18:48 în categoria

Topul companiilor listate la bursă cu cele mai mari disponibilităţi de cash Cele mai mari companii listate la bursa din București aveau în conturi, după primele trei luni ale anului, lichidități de peste 15 miliarde de lei (3,4 mld. euro), echivalentul a 20% din capitalizarea cumulată a acestora. Semnalul trimis în piață este că încă și-au pus la lucru rezervele de cash, deși unele dintre acestea au făcut oferte publice de acțiuni pentru a atrage bani de la investitori.

Până când managerii acestor companii vor pune în aplicare un proiect de dezvoltare sau vor prinde curaj și vor face achiziții, com­paniile își investesc banii în active financiare cu risc redus, care nu aduc decât randamente mici în contextul actual, în care dobânzile la bănci și obligațiuni guverna­mentale sunt la mi­nime istorice.

De exemplu, Transgaz (simbol bursier TGN), una dintre cele mai bogate companii de pe bursă, a anunțat recent că va ține 40 mi­lioa­ne de lei timp de o lună la EximBank, urmând să încaseze un câștig de 0,08%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu