Anturajul lui Putin: Pe cine ține aproape și care sunt cei mai puternici oameni din Rusia. INFOGRAFIC

Știrea a fost publicată duminică, 6 septembrie 2015, 02:23 în categoria

Anturajul lui Putin: Pe cine ţine aproape şi care sunt cei mai puternici oameni din Rusia. INFOGRAFIC Vladimir Putin, președintele Rusiei, se înconjoară doar de persoane în care are încredere deplină, printre care și Sergei Ivanov, șeful staff-ului Administrației Prezidențiale, Alexander Bortnikov, șeful securității ruse și miliardarul Gennady Timchenko.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a câștigat pentru prima dată alegerile în anul 2000 și a rămas la putere două mandate, după care a schimbat locurile cu prim-ministrul Dimitri Medvedev numai ca ulterior, în anul 2012, să dețină din nou funcția supremă în stat.

Sergei Ivanov, șeful staff-ului Administrației Prezidențiale din Rusia începând cu luna decembrie a anului 2011, l-a cunoscut pe Vladimir Putin în Minsk în timp ce urmau împreună cursurile postuniversitare în Drept. Din 1998, Ivanov a ocupat diverse funcții, printre care se numără și cele de deputat sau de vice prim-ministru.

Sursă grafic: Time

Nikolai Patrushev s-a născut la Leningrad în 1951, iar 23 de ani mai târziu a absolvit Facultatea de Inginerie Navală. În anul 1975 a intrat în KGB, iar de atunci el a fost prezent în viața politică. Astăzi, el este Șeful Serviciilor Secrete.

Sergei Shoigu, actualul ministru al Apărării și președintele Federației Internaționale de sport și a pompierilor, a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții precum președintele Inspectoratului de Stat în Construcții din Federația Rusă sau ministrul Inspectoratului de Situații de Urgență. Shoigu are cea mai mare colecție de săbii de tip samurai vechi din Rusia, cu o valoare estimată de Russia Insider la peste 40 de milioane de dolari.

Alexander Bortnikov, un oficial rus, este șeful principalei agenții de securitate din Moscova, succesorul vechii organizații KGB, care se ocupă cu contraspionajul, securitatea frontierelor, contraterorism și supraveghere, dar și cu investigarea diferitelor de infracțiuni și încălcarea legilor federale.

Sergei Ivanov, Nikolai Patrushev, Sergei Shoigu și Alexander Bortnikov sunt „șoimii militari” din anturajul lui Vladimir Putin.

Arkady Rotenberg, un prieten din copilărie a lui Putin, este un om de afaceri rus care deține împreună cu fratele său o companie care se ocupă de construcția de conducte în sectorul petrolier și de gaze. Rotenberg este un apropiat de încredere al președintelui.

Gennady Timchenko este fondatorul și deținătorul comapaniei de energie, transport și infrastructură, Volga Group. Timchenko are o avere estimată de Fordes la 11 miliarde și jumătate de dolari.

Igor Sechin, un oficial rus, conduce compania Rosneft care cel mai mare producător de petrol din Rusia.

Patriarhul Kirill și Tikhon Shevkunov sunt cei mai importanți oameni care fac parte din cercul persoanelor cărora li se poate confesa Putin.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Marcu

0 comments :

Trimiteți un comentariu