Bucur Obor București a depășit pragul de 100 de milioane de lei capitalizare pe bursă, după ce acțiunile au crescut cu 64% în patru zile

Știrea a fost publicată joi, 3 septembrie 2015, 06:03 în categoria

Bucur Obor Bucureşti a depăşit pragul de 100 de milioane de lei capitalizare pe bursă, după ce acţiunile au crescut cu 64% în patru zile Acțiunile Bucur Obor (simbol bursier BUCU), compania care deține centrul comercial cu același nume în București, au crescut cu 64% în ultimele patru zile, după ce un grup de acționari a propus alocarea rezervelor către dividende. Scumpirea acțiunilor a venit pe fondul unor rulaje atipice pentru această companie, de aproape 20 de ori mai mari decât media tranzacțiilor zilnice în restul acestui an, potrivit calculelor ZF.

Dacă propunerea privind distribuirea dividendelor este acceptată în AGA din 20 septembrie, atunci acționarii ar urma să primească un dividend brut de 4,734 lei/acțiune, care ar aduce la prețurile curente un randament de 60%.

La momentul comunicării acestei propuneri către bursă, randamentul dividendului propus era de aproape 100%, astfel că un investitor care cumpăra acțiunile BUCU la momentul respectiv urma să-și dubleze practic banii prin dividende. Bucur Obor valorează 105 milioane de lei la cotația actuală, fiind astfel una dintre cele mai mari companii de pe piața AeRO.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu