
„În câteva săptămâni vom deschide un nou outlet în Pantelimon, magazin care va avea 1.200 de metri pătrați. Privim cu atenție zona de outlet, vrem câte unul regional, pentru că abia acum începe goana clienților după preț. Deși au început să cheltuiască din nou, încă nu își permit să plătească la nivelul de dinainte de criză“, explică Dan Șucu. Astfel, rețeaua de outleturi ar urma să acopere nordul Moldovei, Dobrogea, Transilvania și sudul țării.
El precizează că outleturile nu vor fi discounteri în adevăratul sens al cuvântului, ci o alternativă superioară la discountul din piață.
Grupul Mobexpert a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 540 mil. lei (122 mil. euro), iar pentru anul acesta omul de afaceri estimează o creștere de 20% (cu tot cu zona de outlet și cea de online). Astfel că, la final de 2015, va trece de 600 de milioane de lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu