Datele statistice pentru semestrul I confirmă. Fără creșterea consumului, economia ar bate pasul pe loc

Știrea a fost publicată luni, 7 septembrie 2015, 03:48 în categoria

Datele statistice pentru semestrul I confirmă. Fără creşterea consumului, economia ar bate pasul pe loc În S2, creșterea economică s-ar putea să încetinească din cauza anului agricol secetos care va mânca mai mult din banii populației.

Creșterea economică pe care o traversează în prezent România este susținută de consum, datorită majo­rărilor salariale sau scăderilor de taxe, investițiile având o pondere mai redusă la acest plus de 3,7% la primul semestru.

Conform datelor Institutului de Statistică, chel­tu­ielile pentru con­su­mul final al gospodăriilor populației s-au majorat cu 3,6% în volum, în S1 față de aceeași perioadă a anului trecut, con­tribuind cu 3,5% la creșterea PIB. Formarea brută de capital fix (investițiile) a avut o contribuție de 1,5% la creșterea PIB, după ce au avut un plus de 8,1% în volum, față de S1 2014. Creșterea internă a fost diminuată de contribuția negativă a exportului net (importurile au fost mai mari decât exporturile), care a avut un minus de 1,5% la PIB. „Date fiind dinamica cererii interne și a cererii externe nete din semestrul I, a creditării în lei către populație în primele șapte luni ale anului, precum și perspectiva reducerii TVA la 20% de la 1 ian­u­a­­rie, atragem atenția cu privire la riscul deteriorării balanței comerciale (și a contului curent) pe termen scurt și mediu. În acest context, ne aștep­tăm la reacția politicii monetare (inflexiune) începând cu 2016“, comentează Andrei Rădu­lescu, senior economist al Băncii Transilvania.

Statistica a publicat vineri în detaliu ce a determinat creșterea PIB în T2 și în S1. La jumătatea anului, ceea ce s-a produs în România are o valoare de 304,9 mld. lei (68,5 mld. euro). Agricultura a stagnat în S1, construcțiile au avut un plus de 0,5% la creșterea PIB, industria a contribuit cu 0,5%, informațiile și comunicațiile au avut un salt de 0,9% la creșterea PIB, în timp ce intermedierile financiare și de asigurări au con­tri­buit cu numai 0,1%. Administrația a avut un plus la creșterea PIB de 0,2%, în timp ce activitățile de spectacole, culturale și recreative au fost pe zero.

Din păcate, economia românească, în ultimii patru ani, a fost susținută de consum, investițiile statului rămânând mult în urmă. Majorările salariale la stat (reîntregirea salariilor după tăierea de 25% din 2010), creșterea salariului minim pe economie, creșterile de pensii, reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%, reducerea contribuțiilor de asigurări sociale la angajator au încurajat consumul, puternic afectat de criză. O contribuție însemnată o au și reducerile de dobânzi la credite, care au lăsat bani disponibili populației. Pentru S2, consumul va continua să fie motorul de creștere a economiei, dar reducerea TVA la alimente ar pu­tea să fie anihilată de majorările de preț in­ter­venite ca urmare a anului agricol secetos. Pentru a susține economia, dincolo de arma consumului, statul ar trebui să facă investiții în infrastructură, un capitol unde guvernul Ponta stă destul de prost. Acest lucru se va vedea în a doua parte a anului, când s-ar putea ca economia să încetinească, neavând un alt impuls fiscal. Agricultura s-ar pu­tea să înghită mai mult din portofelele populației, iar tensiunile de pe piețele financiare interna­țio­nale să-i determine pe oameni să fie mai prudenți, ceea ce se va vedea în achizițiile de mașini, cumpărările de case sau schimbarea hainelor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iulian Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu