H&M este la un pas să detroneze Zara. Afacerile H&M se îndreaptă spre 200 mil. euro în 2015, al cincilea an de prezență locală.

Știrea a fost publicată vineri, 25 septembrie 2015, 17:15 în categoria

H&M este la un pas să detroneze Zara. Afacerile H&M se îndreaptă spre 200 mil. euro în 2015, al cincilea an de prezenţă locală. Liderul pieței este în prezent grupul spaniol Inditex, care a făcut afaceri de aproape 200 de milioane de euro anul trecut cu șapte branduri - printre care și Zara - și aproape 100 de magazine.

La polul opus, suedezii de la H&M; au adus pe piața locală doar brandul fanion cu același nume, însă se gândesc să aducă și altele, printre care COS, un brand premium. Astfel, H&M; a obținut cu un singur brand afaceri de 118 mil. euro anul trecut cu circa 40 de magazine, fiind cel mai puternic brand de modă de la nivel local. La nivel de grup însă, Inditex este lider.

Afacerile H&M; cresc însă puternic an de an, astfel că suedezii suflă deja în ceafa spaniolilor. După primele nouă luni din anul financiar 2015 (ce începe la 1 decembrie și se termină la 30 noiembrie) afacerile H&M; în România au ajuns deja la 135 mil. euro, cu aproape 50% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. Rețeaua de magazine a crescut însă în aceeași perioadă cu 7%, ceea ce înseamnă că suedezii cresc atât anorganic (prin deschideri), cât mai ales organic (în magazinele deja deschise). Suedezii au azi în România 41 de magazine, cu 3 mai multe decât acum nouă luni.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu