Scandalul de la Apa Nova. Pentru prima dată o companie străină este pusă sub acuzare pentru dare de mită. Dar Bechtel? Dar EADS? Dar Microsoft?

Știrea a fost publicată vineri, 25 septembrie 2015, 21:50 în categoria

Scandalul de la Apa Nova. Pentru prima dată o companie străină este pusă sub acuzare pentru dare de mită. Dar Bechtel? Dar EADS? Dar Microsoft? În 2003 unul dintre membrii echipei Franței de Cupa Davis care evolua la București împotriva României a avut un „of” particular între „ofurile” comune pe care străinii le exprimau pe atunci în scurtele sau lungile lor șederi în Capitală: apa de la robinet este „foarte rea”. Aproape cu siguranță omul nu avea de unde să știe că distribuitorul de apă în București era/este Apa Nova, companie controlată de compatrioții lui de la Veolia EAU.

DNA acuză compania că a majorat prețul apei în București dând șpagă funcționarilor primăriilor, ca să tacă din gură. Sunt arestări în rândul funcționarilor români decise de DNA Ploiești (Apa Nova deține distribuția și în Ploiești).

Între acuzați sunt și francezi, dar numele sonor este al lui Bruno Roche, aflat în consiliul de administrație al Apa Nova.

Roche este unul dintre cei mai importanți străini stabiliți la București. A fost ani de zile șeful Camerei de Comerț franceze în România - până anul trecut când a demisionat după ce a preluat atribuțiile grupului și în Bulgaria. Camera de Comerț franceză are peste 400 de membri și numără între cotizanți nume grele precum Dacia Renault, cea mai mare companie din România, BRD, a doua bancă după active și cotă de piață din România, Orange, liderul pieței de telecom.

Faptele de care este acuzată Apa Nova (anii 2008 - 2015) s-au petrecut, în bună măsură, și în vremea în care Roche era la conducerea Apa Nova, dar și a Camerei de comerț franceze în România.

Într-un interviu pentru ZF din 2011, Bruno Roche spunea că, în ciuda crizei grave, nicio companie franceză importantă nu a părăsit România „chiar dacă vremea profitului cu două cifre” a trecut. Cu un an în urma interviului din ZF mai sus citat (în anul 2010, deci), în ziarul francez La Croix a apărut un articol în care reprezentanți ai puternicei companii franceze Colas care avea contracte pentru construcția de autostrăzi în România de sute de milioane de euro, acuzau faptul că li se cere „șpagă” ce ajunge la 20% din valoarea contractului - lucru perfect plauzibil având în vedere nomenclatorul de șpagă făcut public de DNA cu fiecare arestare.

În respectivul articol din La Croix, Colas amenința că se retrage din România. Dar nu a făcut-o decât un an și jumătate mai târziu când Ministerul Transporturilor le-a reziliat contractul pentru autostrada Medgidia - Cernavodă (contract de 224 mil. eiuro) pentru că, așa cum susținea atunci ministrul de resort Anca Boagiu, “au stat ca o moluscă” și nu au respectat înțelegerile.

La câteva zile, într-un interviu pentru ZF, fostul ambasador al Franței Henri Paul spunea că rezilierea contractului este “profund nedreaptă”.

Dar nimeni nu a pomenit de șpagă. Șpagă ce, la valoarea contractelor câștigate de Colas în România la acea vreme - vreo 600 de milioane de euro – ar fi însemnat peste 50 de milioane de euro. Cine i-a luat, dacă i-a luat?

Nimeni nu mârâie. Nimeni nu dă din casă. De ce?

Pentru că mituitorul este, până la urmă, la fel de în avantaj ca mituitul, fie că este de pe aici, fie de aiurea. “Turcul plătește!”, e o vorbă veche, nu? Adică cel ce plătește totul, oamenii care nu au știut în viața lor că primesc apă de la “francezi” sau că merg pe un drum construit de “americani”.

Se schimbă paradigma? Nimeni nu a acuzat până acum în România companii străine de încartiruire în lanțul mitei.

Este aproape incredibil cum în cazul contractului cu americanii de Bechtel pentru Autostrada Transilvania – 1,4 mld. dolari plățiți pentru doar 50 de kilometri de autostradă - nu este acuzat nimeni.

Nu s-a dat aici șpagă?

Iată ce scria revista americană

Foreign Policy, o publicație respectată, în februarie curent, care acuza Bechtel că plătește ambasadori și funcționari ai ambasadelor pentru a le facilita accesul la fondurile țărilor în care lucrează

: “Una dintre cele mai sărace țări din Europa ( România – n. n.) voia un drum, așa că megaconstructorul Bechtel i-a vândut o autostradă de 1,3 miliarde de dolari, cu sprijinul unui puternic ambasador american (ambasador la București – n. mea.). Amuzant e că, în timp ce autostrada abia dacă există, ambasadorul lucrează (după plecarea de la post – nota autorului), pentru Bechtel”.

Contractul cu Bechtel?

Contractul EADS?

Contractul Mircosoft?

Un miliard de euro a plătit România pentru securizarea frontierelor. Frontierele sunt securizate, dar România este în afara Schengen. Iar de șpăgi se ocupă procurorii germani pentru că procurorii români nu au curajul sau nu au date să urmărească traseul șpăgii.

Contractul cu Microsoft? Nu știau – Microsoft sau Fuji - de înțelegeri de zeci de milioane de euro câștigate cu ajutorul șpăgii?

O țară puternică și o justiție puternică nu se teme să ia gâtul unei companii fie ea și VW care are venituri cu peste 50 de miliarde de euro peste întregul PIB al României. Dar o țară mică se teme. Ancheta procurorilor împotriva Apa Nova este o vânătoare de iepuri într-o pădure plină de balauri.

Dar, dacă nu intri mai adânc în pădure vei rămâne mereu cea mai săracă țară din UE și, cu siguranță, cea mai furată.

Nu este un păcat că ești sărac dacă așa te-ai născut dar dacă ești sărac și nu-și pasă că alții te fură, chiar îți meriți soarta.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iulian Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu