Companiile de IT din Germania încearcă să dezvolte rețele online și portaluri multilingve pentru a ajuta zecile de mii de refugiați care ajung în Germania cu puține alte lucruri în bagaje în afară de un smartphone și câteva haine, scrie Deutsche Welle.
Conform estimărilor Deutsche Telekom, până la 80% din refugiații adulți care vin în Germania dețin un smartphone. Dispozitivele au jucat un rol vital pe timpul călătoriei acestora către Germania și i-ar putea ajuta și să rămână în această țară.
„Pentru refugiați, smartphone-urile sunt mijloace de supraviețuire“, spune Stefan Gollner, designer în comunicații.
Tehnologia i-ar putea ajuta în același timp pe refugiați să se înregistreze oficial ca solicitanți de azil, evitând birocrația și ușurând munca autorităților, și să se familiarizeze cu viața din Germania.
Compania lui Gollner, Place/Making, a dezvoltat recent un website de orientare și o aplicație denumită InfoCompass (info-compass.eu). Acestea conțin informații destinate refugiaților în șase limbi. Aproximativ 20.000 de refugiați au sosit în Berlin în ultimele săptămâni și alți 20.000 sunt așteptați în următoarele luni, din cota de 800.000 care revine Germaniei.
Friedrich Kiesinger, managing director al Albatros GmbH, a sponsorizat demersul InfoCompass din Reinickendorf. Albatros operează centre de urgență pentru refugiați din mai multe locații din Berlin. Kiesinger spune că imigranții au nevoie enormă de informații și de a comunica.
Deutsche Telekom a anunțat constituirea unei echipe interne care are sarcina de a analiza cum ar putea ajuta în criza refugiaților.
Aceasta a oferit facilități Wi-Fi pentru cinci centre de preluare a refugiaților din Germania și intenționează să furnizeze servicii similare în alte 25 de centre.
De asemenea, Telekom își va lansa online propria platformă de informații pentru refugiați până la sfârșitul lunii.
În același timp, cea mai mare companie de software din Europa, SAP, va crea o aplicație care le va permite refugiaților să notifice autoritățile în avans în legătură cu sosirea lor. Aplicația ar putea deveni parte a procesului de solicitare de azil, cât și primul pas către găsirea unui loc de muncă. SAP a oferit tehnologia gratuit guvernului federal.
Cei mai mulți observatori spun că este prea devreme pentru a determina dacă smarphone-urile și aplicațiile mobile se vor dovedi utile în a-i ajuta pe refugiați să se stabilească în Germania. Totuși, pentru organizațiile care se luptă să organizeze tsunami-ul de voluntari acestea s-au dovedit a fi o mană cerească.
Când primul val de 450 de refugiați a sosit la una din taberele organizate de Kiesinger la începutul acestei luni, nu existau suficiente alimente, scutece sau apă. Grupul local de voluntari Wilkommen in Westend a creat rapid o pagină specială de Facebook și și-a anunțat activiștii prin e-mail cu privire la această problemă. La scurt timp, au apărut și primele donații.
Tehnologia, colacul de salvare al refugiaților
Știrea a fost publicată vineri, 25 septembrie 2015, 04:20 în categoria Hi-Tech
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu