joi, 8 octombrie 2015

Salariul mediu a crescut cu 7,7% în ultimul an

Salariul mediu a crescut cu 7,7% în ultimul an Angajații români au câștigat, în medie, cu 7,7% în luna august a acestui an prin comparație cu perioada similară a anului trecut, salariul mediu ajungând astfel la un nivel de 1.813 lei net, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Național de Statistică.

Cele mai mari salarii medii au fost obținute în luna august a acestui an în domeniile extracția petrolului brut și a gazelor natural (4.781 de lei net), servicii IT (4.424 lei net), industrie grea (4.229 lei net), bănci (4.090 lei net) și activități de servicii anexe extracției (3.972 de lei net).

Pe de altă parte, cele mai mici salarii medii au fost înregistrate în domenii precum hoteluri și restaurante (1.069 lei net), industria textilă (1.194 lei net), fabricarea mobilei (1.251 lei net) și industria alimentară (1.251 lei net).

Datele Statisticii mai arată că de cele mai mari creșteri salariale din ultimul an au avut parte angajații din sectorul activităților de editare (care au avut un plus de 20% la salariul din august 2015 față de perioada similară a anului trecut, ajungând la un salariu mediu de circa 3.500 de lei net), cei din cercetare-dezvoltare (Ă14%, până la 2.845 de lei net), din activități administrative și suport (Ă14%, până la 1.441 lei).

La polul opus, angajații din domeniul “alte activități extractive” (cărora salariul le-a scăzut cu 11% în ultimul an), extracția cărbunelui superior și inferior (-8,7%), fabricarea produselor din tutun (-6,9%) și repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor (-1,4%).

Deși angajații români au avut parte de creșteri salariale sem­nificative în ultimii ani, peste media majorărilor în­re­gistrate în statele dezvoltate, România rămâne „codașa“ Eu­ro­pei în ceea ce privește nivelul salariului mediu. De aceea, cos­tul unui angajator din România a fost, în medie, de 4,6 euro pe oră în 2014, de cinci ori mai mic decât media înregistrată la nivelul Uniunii Europene (de 24,6 euro pe oră).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu